Eveniment: Lansarea volumului Pustiul binelui. Eseuri filosofice de Horia Pătrașcu

0
95

Adolescența este o vârstă „de aur” întrucât beneficiază atât de grația începutului cât și de cea a maturității. Este o culme a vieții omului, iar dacă poate exista o artă a vieții aceea ar putea suna astfel: arta de a rămâne pe culmi, arta de a fi adolescent

Mizantropul solar

Pe 5 iulie anul curent a avut loc, la librăria Mihai Eminescu din Capitală, lansarea cărții Pustiul binelui. Eseuri filosofice, apărută anul acesta la Editura Eikon. Au vorbit despre carte, în această ordine: Sorin Lavric, Aura Christi, Arthur Suciu, Vasile Ernu și Leonid Dragomir.

Sorin Lavric a reluat în mare parte cele afirmate în prefața cărții și în cronica apărută în România literară, calificându-l pe autor drept un spirit viu, aflat la polul opus filosofiei „constipate”. După Sorin Lavric autorul cărții se referă la probleme ale vieții noastre, făcând-o într-o manieră strălucită – atât din punct de vedere stilistic, cât și argumentativ. Verva scriiturii lui, susține Sorin Lavric, derapează uneori în excursuri jucăușe, sarcastice, „rele” ce denotă o „inteligență sardonică”, ce lasă un ușor gust amar cititorului care-și vede demolate prejudecățile și punctele de sprijin, fără să întrezărească un alt teren ferm. Dincolo de aceste neajunsuri, Horia Pătrașcu, crede Sorin Lavric – este unul dintre cei mai buni eseiști de idei din zilele noastre. „Este autorul ale cărui texte din Contemporanul le citesc cu o mare plăcere; de câte ori primesc revista, pagina lui este prima pe care o caut.”

Aura Christi îl aseamănă pe autor cu unul dintre adolescenții geniali care populează romanele dostoievskiene. Aparenta ingenuitate a problematizării este dublată de o profundă cunoaștere a filosofiei și a literaturii. Felul în care-și conduce textele ține oarecum de construcția „dramatică”, ținându-te cu răsuflarea tăiată până când concluzia apare într-un orizont deopotrivă neașteptat și perfect logic, insolit și necesar. Aura Christi face, în continuare, o superbă clasificare a spiritelor din punctul de vedere al raportării la clișeu: spiritele de mâna întâia – care nu fug de clișee, ci le folosesc făcându-le praf; mințile de mâna a doua – care se feresc de clișee și încearcă să le înlocuiască cu „originalități” de cele mai multe ori ridicole; și mințile de mâna a treia – care nu au habar ce înseamnă clișeele și le utilizează într-un fel natural sau, mai curând, sunt ele însele vehicule inconștiente ale clișeelor. Horia Pătrașcu, crede Aura Christi, face parte din prima categorie: el este ca un Pegas care dacă îl legi de un gard, zboară cu tot cu gard.

Arthur Suciu îl receptează pe Horia Pătrașcu din perspectiva influențelor culturale: Martin Heidegger, Emil Cioran și alții. Una dintre temele fundamentale ale cărții de față este tema morții – și sunt probabil cel puțin zece texte care abordează această temă. Spre deosebire de Heidegger și de Cioran – Horia Pătrașcu privește tema morții mai detașat de ideea de autenticitate. Cert este, a spus Arthur Suciu, că în cartea lui Horia Pătrașcu dă senzația că – după ce a fost preocupat intens de această temă – pare să se fi eliberat de ea, să fi atins o perspectivă mult mai echilibrată care-i permite să abordeze și lumea socială, munca și sexualitatea. Cartea lui este o încercare de hermeneutică personală, ambițioasă, ce-și cere continuarea în următoarele cărți. Pătrașcu are o cultură cuprinzătoare, mai ales de factură clasică, el știe foarte bine filozofie, literatură, texte religioase.

Vasile Ernu își începe speech-ul cu o observație foarte pertinentă: aceea că nu mai avem foarte mult timp astăzi să ne adunăm împreună, să ne adunăm la un loc și – dacă ne uităm și la sala în care se desfășoară evenimentul (subsolul librăriei M. Eminescu) – pare că suntem un fel de sectanți care se ascund prin niște catacombe pentru a-și împărtăși credința fundamentală – în cultură, în cărți, în scris, în gândire. O asemenea credință trece înaintea altor deosebiri și diferențe și acum, căci suntem aici, zice Vasile Ernu, oameni care altfel sunt foarte greu de pus în același loc împreună. Cărțile lui Horia sunt și ele – asemenea „opriri ale timpului”, invitații la încetinirea timpului pentru a ne așeza și reflecta asupra unor teme pe care, din cauza ritmului infernal în care este angajat, omul de azi nu mai are vremea sau dispoziția să le gândească. Ar trebui ca în Constituție să fie prevăzut, alături de dreptul la muncă și dreptul la lene. Lenea este un drept fundamental, dreptul omului la meditație și contemplație.

Leonid Dragomir asociază scrisul lui Pătrașcu „umanismului tragic” și îl consideră pe autor mai apropiat de Camus decât de Cioran. Își afirmă un punct de vedere diferit de cel exprimat de Sorin Lavric. Horia nu este un mizantrop, spune Leonid Dragomir, ci un spirit solar, filantropic, el ține de o așa-numită „stânga” a inimii – cum spunea Petre Țuțea – rezonând cu întrupările nefericirii în lume. Horia este un spirit cartezian care abordează teme pascaliene, un filosof care crede în virtuțile rațiunii – chiar atunci când se confruntă cu situații care, în mod obișnuit, o excedează. „Stadiile karamazoviene ale existenței” – un eseu cuprins în volumul lansat – este cel care i-a plăcut poate cel mai mult – întrucât afirmă profesiunea de credință a autorului. Adolescența este o vârstă „de aur” întrucât beneficiază atât de grația începutului cât și de cea a maturității. Este o culme a vieții omului, iar dacă poate exista o artă a vieții aceea ar putea suna astfel: arta de a rămâne pe culmi, arta de a fi adolescent.

 

Fototeca evenimentului:

LĂSAȚI UN MESAJ