Prin ambasadorul său, Româniaciteşte.ro la Festivalului Internațional „Poezia la Iași” pe 22-29 Mai 2016

0
632

■ 22-29 Mai 2016. Prin ambasadorul său, Româniaciteşte.ro la Iaşi

În săptămâna 22-29 mai 2016 la Iași a avut loc a treia ediție a Festivalului Internațional „Poezia la Iași”, inclus în FIE (Festivalul Internaţional de Educaţie). Româniaciteşte a fost prezentă la acest festival de un real prestigiu prin ambasadorul său, Aura Christi, care le-a vorbit invitaţilor din 13 ţări despre acest proiect naţional.

Poezia a adus la Iași 111 poeți din 13 țări, oferind ieșenilor șansa unor întâlniri lirice de excepţie şi unicitate literară.

Invitați: poeți Yao Hui (China), Jacques Fournier (Franța), Fadwa Souleiman (Franța), Adam Puslojic (Serbia), Gustavo Osorio (Mexic), Marilia Garcia (Brazilia), Bernie Higgins(Cehia), Milan Richter (Slovenia), Serghei Biliucov (Rusia), Nicolae Dabija, Christian Schenk (Germania), Matelain Davidson (Israel), Grigore Arbore, Vasile Tărâțeanu (Cernăuți). Pe parcursul festivalului s-au desfăşurat întâlniri cu publicul, recitaluri publice şi conferinţe în Parcul Copou: „Sub aripa lui Eminescu”, Sala Voievozilor, Palatul Culturii Iași – „Poezia Semnului”, recital extraordinar de poezie susținut de scriitori chinezi; Sala Voievozilor, Palatul Culturii Iași – lansare de carte Adam Puslojic – Exaltare din abis, urmată de un recital extraordinar de poezie „Poetul slav şi daco-mut”; Turnul Golia – recital extraordinar de poezie susținut de Marilia Garcia, Serghei Biliucov, Ileana Mălăncioiu, Leo Butnaru; Sala Voievozilor, Palatul Culturii Iași – Recital extraordinar de poezie susținut de Dinu Flămând, Jacques Fournier, Gustavo Osorio, Fadwa Souleimane; Biserica Sfântul Nicolae din Copou: Aura Christi, Irina Nechit ş.a.

Poeții prezenți la Iași au participat la diverse conferințe și dezbateri de specialitate, au avut loc întâlniri cu elevi din liceele ieșene, au fost susținute recitaluri de poezie în școli, universități, biserici și în cartierele orașului. La finalul festivalului au fost acordate plachete de „Poet al Iașilor” și de „Ambasador al Poeziei”.

RomaniaCiteste.ro

RomâniaCiteşte.ro este un proiect de anvergură naţională de susţinere a artei contemporane şi a patrimoniului cultural imaterial prin demersuri de promovare a unor autori contemporani, ale căror lecturi şi conferinţe susţinute la Bucureşti, Iaşi, Galaţi, Cluj, Ploieşti, Oradea, Alba Iulia, Piatra-Neamţ, Cluj Napoca, Slobozia ş.a., îşi propun să întoarcă publicul spre valorile culturii scrise naţionale, readucând artiştii români în Cetate.

 

Galeria foto a evenimentului:

Puteți viziona Galeria foto RomâniaCitește.ro (click aici)

Puteți viziona Videoteca RomâniaCitește.ro (click aici)

 sigla-romaniaciteste-ro-reprezentativa

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here