Ana Blandiana

    0
    683

    Ana Blandiana (numele literar al Otiliei Valeria Rusan), poet, romancier, eseist român. Este autoarea a 12 volume de versuri, 2 volume de nuvele fantastice, un roman şi 7 volume de eseuri, publicate în limba română începând din 1964, reeditate în ultimii ani în numeroase ediţii, şi a 45 de volume apărute în 23 de limbi. Este laureată a mai multor premii naţionale şi internaţionale (printre care Premiul Internaţional Herder, Premiul Naţional de Poezie, Premiul Opera Omnia al Uniunii Scriitorilor, Premiul Internaţional Vilenica, Premiul Internaţional Camaiore, Premiul Internaţional Acerbi etc.), dar şi subiectul a trei interdicţii de publicare: 1959-1964, 1985, 1988-1989.

    Ana Blandiana (numele literar al Otiliei Valeria Rusan), poet, romancier, eseist român. Este autoarea a 12 volume de versuri, 2 volume de nuvele fantastice, un roman şi 7 volume de eseuri, publicate în limba română începând din 1964, reeditate în ultimii ani în numeroase ediţii, şi a 45 de volume apărute în 23 de limbi. Este laureată a mai multor premii naţionale şi internaţionale (printre care Premiul Internaţional Herder, Premiul Naţional de Poezie, Premiul Opera Omnia al Uniunii Scriitorilor, Premiul Internaţional Vilenica, Premiul Internaţional Camaiore, Premiul Internaţional Acerbi etc.), dar şi subiectul a trei interdicţii de publicare: 1959-1964, 1985, 1988-1989.

    După 1990, Ana Blandiana reînfiinţează PEN Clubul Român, al cărui preşedinte devine. Este unul dintre iniţiatorii Alianţei Civice, pe care o conduce între 1991 şi 2001. Fondator şi preşedinte al Academiei Civice, care realizează, sub egida Consiliului Europei, la Sighet, primul Memorial al Victimelor Comunismului din lume. Este membră a Academiei de Poezie Stéphane Mallarmé, a Academiei Europene de Poezie şi a Academiei Mondiale de Poezie (UNESCO).

    „Premiul «Gottfried von Herder» se acordă doamnei Ana Blandiana pentru opera sa poetică şi eseistică ce reprezintă o meditaţie profundă asupra creației artistice şi asupra fiinţei omeneşti. Teme ca puritatea şi căderea în păcat, moartea şi supravieţuirea, dragostea ca aspiraţie spre absolut şi evadare din materialitate conferă poeziei moderne a Anei Blandiana o dimensiune supratemporală care, refuzând atât biografismul, cât şi artificialitatea, consfinţeşte poezia ca mit creator.” (Fragment din LAUDATIO, motivaţia acordării Premiului Herder, Universitatea din Viena, 1982)

    Ana Blandiana (pen name of Otilia Valeria Rusan) is the author of 22 books of poems, short stories, novels, essays, written in Romanian and translated into 23 languages. She has received many national and international prizes for poetry, but also three interdictions to publish in her country: 1959-1964, 1985, 1988-1989.

    After 1989, Ana Blandiana re-founded the Romanian PEN Centre and became its president. She is also the president of the Academia Civică Foundation, which set up, under the aegis of the Council of Europe, at Sighet, in Romania, the first Memorial of the Victims of Communism in the world.

    Member of the Academy of Poetry Stéphane Mallarmé, of the European Academy of Poetry, and of the International Academy of Poetry (UNESCO).

    Îţi aduci aminte plaja?

    Îţi aduci aminte plaja
    Acoperită cu cioburi amare
    Pe careAna-Blandiana-romania-citeste-iasi
    Nu puteam merge desculţi?
    Felul în care
    Te uitai la mare
    Şi spuneai că m-asculţi?
    Îţi aminteşti
    Pescăruşii isterici
    Rotindu-se-n dangătul
    Clopotelor unor nevăzute biserici
    Cu hramuri de peşti,
    Felul în care
    Te îndepărtai alergând
    Înspre mare
    Şi-mi strigai că ai nevoie
    De depărtare
    Ca să mă priveşti?
    Ninsoarea
    Se stingea
    Amestecată cu păsări
    În apă,
    Cu o aproape bucuroasă disperare
    Priveam
    Urmele tălpilor tale pe mare
    Şi marea
    Se-nchidea ca o pleoapă
    Peste ochiul în care-aşteptam.

     

    Despre ţara din care venim

    Hai să vorbim
    Despre ţara din care venim.
    Eu vin din vară,
    E o patrie fragilă
    Pe care orice frunză,
    Căzând, o poate stinge,
    Dar cerul e atât de greu de stele
    C-atârnă uneori pân’ la pământ
    Şi dacă te apropii-auzi cum iarba
    Gâdilă stelele râzând,
    Şi florile-s atât de multe
    Că te dor
    Orbitele uscate ca de soare,
    Şi sori rotunzi atârnă
    Din fiecare pom;
    De unde vin eu
    Nu lipseşte decât moartea,
    E-atâta fericire
    C-aproape că ţi-e somn.

     

    Nealegere

    Adusă la marea judecată
    Care se termină prin trimiterea pe pământ,
    Eu, găsită nevinovată,
    Am primit dreptul
    Să mă aleg pe mine.
    Dar nu bărbat, şi nu femeie,
    Şi nici un animal n-am vrut să fiu,
    Şi nici o pasăre, şi nici o plantă.
    Se-aud secundele căzând
    Din marele drept de-a alege
    Se-aud lovindu-se de piatră:
    Nu, nu, nu, nu.
    Zadarnic adusă la judecată,
    Zadarnic nevinovată.

     

     

    Cădere

    S-au stins profeţii în pustie
    Şi îngeri cu aripile-atârnând
    Sunt duşi încolonaţi
    Şi strânşi în pieţe.
    Vor fi judecaţi în curând.
    Vor fi întrebaţi: ce păcat
    Le-a alungat făpturile din ceruri?
    Ce vină? Ce trădare? Ce greşeală?
    Ei, cu o ultimă iubire,
    Ne vor privi înceţoşaţi de somn
    Şi n-or găsi drăceasca îndrăzneală
    De-a mărturisi că îngerii cad
    Nu din păcat, nu din păcat,
    Ci din oboseală.