Bogdan Mihai Dascălu

    0
    772

    Bogdan Mihai Dascălu, dramaturg, romancier, poet, traducător, eseist şi filolog. S-a născut în Timişoara, la 20 decembrie 1977. Este fiul lui Crişu Dascălu, poet, prozator, traducător, istoric literar şi al Doinei Bogdan-Dascălu, critic şi istoric literar, poet şi filolog. Este absolvent al Liceului „Nikolaus Lenau” (1992-1996) şi al Facultăţii de Litere, Secţia germană-franceză, a Universităţii de Vest din Timişoara (1996-2000). Doctor în filologie, cu teza Imaginea lumii germane în literatura română, susţinut la Universitatea din Bucureşti, sub conducerea profesorului Eugen Simion (2007). Studii postdoctorale, încheiate cu disertaţia Titu Maiorescu şi descoperirea Europei (2013).

    Bogdan Mihai Dascălu, dramaturg, romancier, poet, traducător, eseist şi filolog. S-a născut în Timişoara, la 20 decembrie 1977. Este fiul lui Crişu Dascălu, poet, prozator, traducător, istoric literar şi al Doinei Bogdan-Dascălu, critic şi istoric literar, poet şi filolog. Este absolvent al Liceului „Nikolaus Lenau” (1992-1996) şi al Facultăţii de Litere, Secţia germană-franceză, a Universităţii de Vest din Timişoara (1996-2000). Doctor în filologie, cu teza Imaginea lumii germane în literatura română, susţinut la Universitatea din Bucureşti, sub conducerea profesorului Eugen Simion (2007). Studii postdoctorale, încheiate cu disertaţia Titu Maiorescu şi descoperirea Europei (2013).

    Activitatea: preparator (2000-2003) şi asistent (2003-2007) la Catedra de germanistică a Universităţii de Vest din Timişoara, lector de limba şi literatura română la Seminarul de Romanistică al Universităţii din Heidelberg (2002-2006), cercetător ştiinţific III la Institutul de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu” al Academiei Române (2007-2015), cercetător ştiinţific II la Institutul de Studii Banatice „Titu Maiorescu” al Academiei Române, Filiala Timişoara (din 2015).

    Debutul publicistic cu versuri în „Orizont” (1987) şi cel editorial cu volumul de proză scurtă şi teatru Opus nr. 1 pentru hârtie şi creion (1995). Membru al Uniunii Scriitorilor din România (din 1996).

    Volume de teatru: Un tort pentru un mort (1998), Lovitura de teatru (2000), Păcală (2002).

    Volume de proză scurtă: Minunata viaţă de câine a lui Adam (2002), Sânge albastru (2005).

    Romane: Iarna îngerilor (2002), Era măritată şi se plictisea (2007), Fiul nisipurilor (2010).

    Volume apărute în străinătate: Der Duft der Stadt [Mireasma oraşului], München (2004), Held und Welt in Herta Müllers Erzählungen [Erou şi lume în povestirile Hertei Müller], Hamburg (2004).

    Eseuri critice: Germanitatea şi literele române (2006), Titu Maiorescu şi descoperirea Europei (2013), Scriitori români în Germanofonia (2014)

    Ediţii critice: Brüder Grimm, Märchen [Basme] (2001), Ion B. Mureşianu, Din trecutul slovei bănăţene (2012), Alexandru Tietz, Scrisori de la sălaş (2013), Titu Maiorescu, Jurnal, I (2013), II (in print), Iosif Bogdan, Pagini de literatură şi folclor (2015).

    Traduceri: Joseph Roth, Tarabas (2000), Rainer Maria Rilke, Jurnal (2006), Rainer Maria Rilke, Jurnale de tinereţe (2007), Rainer Maria Rilke, Însemnările lui Malte Laurids Brigge (2008), Rainer Maria Rilke, Jurnal (2010).

    Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timişoara (1995) şi Premiul „Titu Maiorescu” al Academiei Române (2008).

    Până și timpul

    Își pierde ființa

    În marea

    Clepsidră

    În care

    Se pare

    Doar amintirile

    Doar ele

    Par

    Să mai fie

    Printre

    Nisipuri

    Mișcătoare

    ***

    Din vechi cărți,

    Ea mă privește

    Și ochii îi sunt litere și pagini

    Deopotrivă

    Ne știm, se pare, din vechime

    Și ființa și gândul e unul

    Ea pare

    Și eu par

    Pierdute păreri

    Ce dispar

    În marile coperte

    Ale slinosului ceaslov

    Cu slove slavone

    Disonante

    Ce strică efemerele

    Acorduri.

    Suntem fiii ursuzului verb

    Și nimeni n-o știe,

    Doar marea

    Ciupercă

    Cu pălărie

    Și-o știu și ei

    Și ele

    Și paginile

    Prăfuite

    Nu le mai întoarce

    Nimeni

    ***
    Ce folos

    Că Rosinanta

    Știe

     

    Că nu e

    Decât

     

    O gloabă

    ***

    Totul e vechi

    Și se descompune

    Chiar și noul moare

    În inexistentul trecut

     

    Impenetrabile chipuri

    Ale vechilor statui

    Prind culoare

    Și par să aibă sentimente

    ***

    Lungi clipe

    Se prăbușesc în sine

    Fără de zgomot

    Și fără de timp

    Căci cel care este

    A fost

    Și duse sunt

    Cele

    Ce-au fost

     

    Noi suntem

    Sau suntem

    În marea mirare

    Drumurile merg

    Ele însele

    Spre noi

     

    Sticle aruncate în mare

    Vorbesc lugubru

    Și ei mult îi pasă

    ***

    Fiindcă mi-a pășit pragul

    Diavolul îmi zâmbește

    Și noi suntem

    Vechi acoliți

    Nu poate să fie

    Acolo și-aici

     

    Pe putreda carpetă

    I se pierde mirosul

    În van

     

    Inutile iluzii

    Nu-l vor mai deștepta

    Vreodată