Constantina Raveca Buleu

    0
    683

    Constantina Raveca Buleu s-a n─âscut la 16 martie 1979, la Bistri┼úa. Dup─â absolvirea Facult─â┼úii de Litere a Universit─â┼úii ÔÇ×Babe┼č-BolyaiÔÇŁ din Cluj-Napoca, sec┼úia Limba ┼či literatura rom├ón─â ÔÇô limba ┼či literatura german─â (2002), a urmat cursurile masteratului Istoria ideilor ÔÇô istoria imaginilor din cadrul aceleia┼či facult─â┼úi, d├óndu-┼či apoi doctoratul ├«n filologie cu teza Paradigma puterii ├«n secolul al XIX-lea, tot la UBB, cu calificativul Summa cum laude (2008).

    Constantina Raveca Buleu s-a n─âscut la 16 martie 1979, la Bistri┼úa. Dup─â absolvirea Facult─â┼úii de Litere a Universit─â┼úii ÔÇ×Babe┼č-BolyaiÔÇŁ din Cluj-Napoca, sec┼úia Limba ┼či literatura rom├ón─â ÔÇô limba ┼či literatura german─â (2002), a urmat cursurile masteratului Istoria ideilor ÔÇô istoria imaginilor din cadrul aceleia┼či facult─â┼úi, d├óndu-┼či apoi doctoratul ├«n filologie cu teza Paradigma puterii ├«n secolul al XIX-lea, tot la UBB, cu calificativul Summa cum laude (2008). Membr─â a Uniunii Scriitorilor din anul 2008, a publicat studii ┼či eseuri ├«n volume colective ┼či ├«n pres─â, fiind autoarea urm─âtoarelor volume personale: Reflexul cultural grec ├«n literatur─â (Casa C─âr┼úii de ┼×tiin┼ú─â, 2003), Dostoievski ┼či Nietzsche. Congruen┼úe ┼či incongruen┼úe (Editura Limes, 2004), Patru eseuri despre putere. Napoleon, Dostoievski, Nietzsche ┼či Foucault (Editura Limes, 2007), Paradigma puterii ├«n secolul al XIX-lea (Editura Ideea European─â, 2011), Voin┼úa de putere sub semnul Ideii Europene. Supliment al revistei ÔÇ×ContemporanulÔÇŁ, nr. 8/2012 (Editura Contemporanul, 2012). A beneficiat de stagii de cercetare la Universitatea din Bologna (2005),┬á la Universitatea American─â din Paris (2012), la Universitatea din Granada (2012), precum ┼či la Universitatea ÔÇ×La SapinezaÔÇŁ din Roma (2012-2013) ┼či a conferen┼úiat ├«n Germania (K├Âln, Bonn, 2008) ┼či Spania (Granada, 2012). Premii: premiul pentru eseu – Biblioteca Jude┼úean├ú ÔÇťOctavian GogaÔÇŁ, ├«n cadrul celei de-a doua edi┼úii a ÔÇťAnului editorial 2007 ÔÇô carte ┼či pres├ú clujean├úÔÇŁ; premiul pentru ╚Ötiin╚Ť─â enciclopedic─â ╚Öi gra╚Ťie literar─â, ÔÇ×ContemporanulÔÇŁ, 2011, premiul Adrian Marino pentru Critic─â, istorie literar─â ┼či eseu, Uniunea Scriitorilor din Rom├ónia, Filiala Cluj, 2011.

    (In)actualele lui Adrian Marino

    Tema sub cupola c─âreia s-a desf─â┼čurat edi┼úia a IX-a a colocviilor revistei Mozaicul, ÔÇ×Europa ┼či spiritul competi┼úiei ÔÇô exigen┼úe ale integr─ârii culturaleÔÇŁ, nu putea s─â nu ├«l considere pe Adrian Marino, colaborator al revistei ┼či mentor reclamat de mul┼úi dintre oamenii de cultur─â┬á participan┼úi la dezbateri, o referin┼ú─â obligatorie. Astfel, conjunc┼úia dintre numele s─âu ┼či titlul unuia dintre volumele sale ÔÇ×ideologiceÔÇŁ (Adrian Marino ┼či descoperirea Europei) se profileaz─â drept o alegere fireasc─â ┼či necesar─â pentru a guverna un segment al acestei manifest─âri culturale la care au participat o mic─â parte dintre cei afla┼úi sub raza de influen┼ú─â a personalit─â┼úii lui Adrian Marino ┼či a constantei sale pledoarii pentru deschidere european─â, idee ├«n afirmarea c─âreia el este de┼úin─âtorul unui avans considerabil, conturat simultan cu universalizarea progresiv─â a traseului s─âu cultural.

    Dincolo de amprenta ideologic─â asimilat─â ├«n descenden┼úa spiritului tutelar al lui Adrian Marino ÔÇô asumat ca atare ÔÇô, dincolo de g├óndirea de orientare european─â ┼či liberal─â care transpare din dialogul elogios desf─â┼čurat ├«ntre Gabriel Co┼čoveanu, Ion Bogdan Lefter, Constantin M. Popa ┼či Paul Aretzu, dar ┼či de frecven┼úa cu care numele teoreticianului ┼či criticului ideilor reapare ├«n cadrul dezbaterilor Mozaicului, ceea ce vine s─â des─âv├ór┼čeasc─â oarecum demersurile craiovene de recuperare a figurii┬á lui Adrian Marino este ini┼úiativa edit─ârii de c─âtre Editura Aius PrintEd Craiova a micromonografiei lui Ion Bogdan Lefter ÔÇô ┬áAdrian Marino: un proiect pentru cultura rom├ón─â. Analize ┼či evoc─âri ÔÇô , a scrisorilor adresate de c─âtre Adrian Marino lui Constantin M. Popa- ┬áScrisori din cetatea cu trei turnuri, volum prefa┼úat de Paul Aretzu ÔÇô ┼či, mai ales, a volumului Descoperirea Europei, care adun─â o serie de studii ┼či de articole pe care Adrian Marino le-a publicat ├«n Mozaicul anilor 1998ÔÇô2004.

    ┬áAdrian Marino: un proiect pentru cultura rom├ón─â. Analize ┼či evoc─âri reprezint─â o compozi┼úie de cronici ┼či articole reeeditate, distribuite ├«n patru serii ÔÇô Schi┼ú─â de portret: omul, opera; Teoreticianul literaturii ┼či scriitorul: critica ideilor literare, cariera interna┼úional─â, jurnalele de c─âl─âtorie; Desp─âr┼úirea de literatur─â: un ideolog despre tradi┼úia liberal─â a culturii rom├óne; Evoc─âri. Cel dint├ói modul reface coordonatele esen┼úiale ale op┼úiunii ideologice ÔÇ×neo-pa┼čoptisteÔÇŁ, liberale ┼či ├«l fixeaz─â pe Adrian Marino drept ,,reper intelectual ┼či moral al g├óndirii democratice ┼či liberale ├«n Rom├ónia ÔÇ×euroatlantic─âÔÇŁÔÇŁ. Inventarierea fe┼úelor literare ale lui Adrian Marino (hermeneutul, teoreticianul ideilor literare, comparatistul, scriitorul de jurnale de c─âl─âtorie) scoate la iveal─â liniile de for┼ú─â ale personalit─â┼úii sale – de la propensiunea spre proiecte titanice la dezinteresul orgolios fa┼ú─â de ├«nregimentarea institu┼úional─â -, precum ┼či modul ├«n care acesta┬á a ├«n┼úeles Europa ca ÔÇ×proiect cultural ra┼úionalistÔÇŁ, filtrat de Lumini ┼či de modernitatea liberal─â ┼či democratic─â. Experien┼úa sa cultural─â creatoare ┼či construc┼úiile conceptuale personale ofer─â, prin extrapolare, defini┼úia multipl─â a faptului de a fi european. ├Än linii mari, aceast─â identitate dezirabil─â implic─â apeten┼ú─â pentru dialog cultural decomplexat, civism, criticism ┼či ÔÇ×edificare de sineÔÇŁ intelectual─â ┼či creatoare, conjug├ónd simultan vectori de asimilare, integrare ┼či evolu┼úie. Renun┼úarea la literatur─â (dezv─âluit─â ca domeniu deviat, ├«nscris ├«ntr-o logic─â de supravie┼úuire cultural─â ┼či moral─â sub presiunea regimului comunist) ├«n favoarea ideilor ┼či ideologiilor se soldeaz─â nu numai cu studii ┼či articole de tip iluminist-liberal, ci ┼či cu o atitudine combativ─â, cu o implicare real─â ├«n realitatea social-politic─â.

    Comunic├ónd cu volumele ┼či cu autoportretele palimpsestice ale lui Adrian Marino, autorul acestei c─âr┼úi suport─â dialogal ┼či voluntar un transfer, asimileaz─â fascinat liberalismul cultural al subiectului s─âu ┼či ├«l transform─â ├«ntr-un model critic ┼či ideologic. Volumul lui Ion Bogdan Lefter este susceptibil de o calificare monografic─â dinamic─â, plasat─â sub semnul omagiului adus unei personalit─â┼úi care a marcat o epoc─â nu numai prin c─âr┼úile pe care le-a scris, ci ┼či prin proiectul personal cu care a ajuns s─â se identifice p├ón─â la pragul unei auto-institu┼úionaliz─âri (ironie a destinului!?).

    Scrisorile lapidare ┼či pragmatice adunate ├«n volumul Scrisori din cetatea cu trei turnuri ofer─â nu numai un segment rela┼úional desf─â┼čurat pe durata a cincisprezece ani (schimbul epistolar cu autorul Hermeneuticii lui Adrian Marino, Constantin M. Popa, care semneaz─â ┼či Prefa┼úa la Descoperirea Europei), ci ┼či o imagine dinamic─â a unui Adrian Marino ├«n ac┼úiune, ├«n desf─â┼čurare ideatic─â ┼či ideologic─â, bibliografic─â ┼či biografic─â. Este o imagine dinamic─â, dar nu ┼či una total─â;┬á volumul surprinde mai ales rela┼úiile sale cu oamenii de cultur─â grupa┼úi ├«n jurul Mozaicului, revist─â care i-a oferit un spa┼úiu de desf─â┼čurare a identit─â┼úii sale eliberate, mai accentuat angajat─â dup─â decembrie 1989.

    Cea dint├ói scrisoare prins─â ├«n volum, datat─â 3 august 1990, dincolo de faptul c─â las─â s─â transpar─â rigoarea structural─â a lui Adrian Marino, adeziunea la defini┼úie ┼či reflexul de respingere a elementelor inactuale, pune un accent decisiv pe motiva┼úia ideologic─â ┼či cultural─â┬á a orient─ârii sale, cu miz─â ultim─â pe sincronizarea cu Europa┬á pe t─âr├ómul culturii critice. Pe versantul autoportretistic, coresponden┼úa lui Adrian Marino fixeaz─â multe dintre nuan┼úele reorient─ârii sale ├«nspre ideologie ├«ntr-o faz─â postdecembrist─â, faz─â pe care ┼či-o asum─â drept una a decortic─ârii identit─â┼úii sale originare, adev─ârate, profunde.

    Ceea ce surprinde ├«n aceast─â coresponden┼ú─â este multiplicitatea de antene prin care Adrian Marino ancoreaz─â ├«n realit─â┼úile socio-culturale ┼či prin care se men┼úine perfect informat ┼či actual. Nu po┼úi s─â nu te ├«ntrebi cum ar ar─âta ├«ntregul tablou al unei mi┼čc─âri culturale personale, de transportare ┼či de metamorfozare a unei marginalit─â┼úi datorate unei dinamici mai degrab─â sociale, ├«ntr-o centralitate cel pu┼úin actual─â, dac─â nu chiar avansat─â. Nota care se impune este aceea c─â ambele pozi┼úii sunt asumate la fel de orgolios, privite fiind cu aceea┼či altitudine cultural─â ┼či moral─â ┼či cu aceea┼či luciditate care-i traverseaz─â opera ┼či existen┼úa. ├Än plus, aparenta recluziune orgolioas─â nu exclude, ├«n cazul s─âu, angajarea ├«n via┼úa socio-politic─â, aspect vizibil ├«n felul ├«n care a tr─âit Revolu┼úia din decembrie 1989, dar ┼či ├«n st─âruin┼úa sa ├«ntr-un program cultural liberal, ra┼úionalist, mobilizator ┼či european, program ale c─ârui coordonate structureaz─â tot ceea ce scrie dup─â acest moment de resurec┼úie. Este o resurec┼úie implicit personal─â, Adrian Marino m─ârturisind (├«n dialogul s─âu cu Sorin Antohi) c─â momentul 1989 i-a redat ÔÇ×adev─ârata identitate cultural─âÔÇŁ dup─â o epoc─â ├«n care a func┼úionat oarecum schizoid dup─â o serie de formule tolerabile ├«n perioada comunist─â: (pseudo)critic literar, (pseudo)istoric literar, (pseudo)comparatist.

    Adrian Marino – omul, cel al Evoc─ârilor lui Ion Bogdan Lefter, precum ┼či cel dezv─âluit de r─âva┼čele c─âtre Constantin M. Popa, este ipostaziat t├ón─âr ┼či liberal, neopa┼čoptist autodefinit, energic, ├«ntr-o perpetu─â devenire ideatic─â, efervescent, ordonat, implicat, observator ┼či actor lucid, ironic uneori ┼či ├«ntotdeauna prezent. Adrian Marino ÔÇô teoreticianul ┼či ideologul ├«┼či construie┼čte teoriile ┼či analizele pe baza unor invariante detectate ÔÇ×dup─â criterii pe c├ót posibil obiectiveÔÇŁ. Acestuia i se pot atribui constante identitare afirmate, teoretizate ┼či manifeste pe tot parcursul s─âu bio-bibliografic:┬á aderen┼úa organic─â la defini┼úie, rigoarea, impulsul ┼či puterea de a imprima o direc┼úie, refuzul impresionismelor, controlul lucidit─â┼úii, spiritul sintetic, necesitatea erudi┼úiei ┼či predispozi┼úia enciclopedic─â, anatema autosuficien┼úei, policentrismul, lec┼úia civic─â a ac┼úiunii, edificarea unei con┼čtiin┼úe civice ┼či politice.

    Adrian Marino prescrie plasarea criticului de idei ┼či a omului de cultur─â ├«n general ├«n tabloul mare al istoriei ┼či recomand─â luarea ├«n calcul a triadei temporale indivizibile ├«n perspectiva resurec┼úiei culturale. Utilitatea lec┼úiilor trecutului (privit critic), necesitatea implic─ârii ├«n realit─â┼úile prezente ┼či dezirabilitatea ancor─ârii ├«n viitor fac parte din lec┼úia sa. Nu-ul spus plafon─ârii ├«ntr-un timp istoric unic este acompaniat de nota con┼čtient asumat─â a ancor─ârii discursive ├«n realitate.

    Prin ideologie se ├«n┼úelege, dup─â o defini┼úie de dic┼úionar, o constela┼úie de credin┼úe ┼či expresii cu ├«nc─ârc─âtur─â simbolic─â prin, care lumea este prezentat─â, interpretat─â ┼či evaluat─â ├«ntr-un mod menit s─â modeleze, s─â mobilizeze, s─â orienteze, s─â organizeze ┼či s─â justifice anumite modalit─â┼úi sau direc┼úii de ac┼úiune ┼či s─â anatemizeze altele. Originar, ├«n direc┼úia unei arheologii,┬á┬á┬á┬á┬á sensul pe care Destutt de Tracy ├«l d─âdea ideologiei la 1796 circumscrie studiul critic ┼či terapeutic al temeiurilor senzoriale ale ideilor. Prin tot ceea ce face, prin scrierile sale (volume, articole) ┼či prin implica┼úiile ac┼úiunilor sale civice, Adrian Marino verific─â valen┼úele ideologului – de la corpusul ideatic la reflexul mobilizator, de la autoritatea prescriptiv-orientativ─â la instan┼úa┬á care sanc┼úioneaz─â tarele unui perimetru nea┼čezat ├«n matca sa – ┼či ├«i fundamenteaz─â identitatea asumat─â obsesiv dup─â 1989.

    Autointitul├óndu-se ÔÇ×critic de ideiÔÇŁ ┼či ÔÇ×ideologÔÇŁ (├«n Epilogul Biografiei ideii de literatur─â) ┼či desemn├ónd ideea drept miz─â fundamental─â (├«n Al treilea discurs. Cultur─â, ideologie ┼či politic─â ├«n Rom├ónia), Adrian Marino ├«┼či definea voca┼úia ┼či op┼úiunea identitar─â ultim─â ┼či extindea sfera preocup─ârii lui pentru ideologie de la domeniul literar la cel socio-cultural ┼či politic. ├Än trena acesteia se organizeaz─â pledoaria pentru o cultur─â rom├ón─â independent─â, dar aflat─â ├«ntr-un raport deschis cu celelalte culturi, idealul unei construiri ┼či al unei a┼čez─âri identitare a ┼ú─ârii, apelul la deprovincializare, la comunicare liber─â ┼či la deschidere spre Europa, anatemizarea sindromului colonizatului cultural (entitate construit─â ├«n regim de prizonierat ├«n raport cu un model identitar str─âin) ┼či a superficialit─â┼úii endemice dizolvante din perimetrul rom├ónesc. ├Än logica acestui discurs ┼či prin fixarea afinit─â┼úilor cu idealurile ┼či cu ac┼úiunile unor personalit─â┼úi precum B─âlcescu, Bolliac, Bari┼ú, C.A. Rosetti, I.C. Br─âtianu, Kog─âlniceanu sau Alecsandri se declar─â Adrian Marino neopa┼čoptist ┼či sus┼úin─âtor al europeniz─âri vitale.

    Magia con┼úinut─â ├«n no┼úiunea de ÔÇ×Europ─âÔÇŁ ┼či ambivalen┼úa atitudinii pe care o genereaz─â (admira┼úie ┼či complex de inferioritate, emula┼úie ┼či invidie, speran┼ú─â ┼či revolt─â, ideal ┼či integrare) este semnalat─â de c─âtre Adrian Marino ├«n perimetrul rom├ónesc mult mai devreme. Descoperirea Europei, articolul care d─â titlul volumului ┼či care deschide modulul Ideologie ┼či cultur─â clarific─â sensurile primelor semne de solidarizare cu civiliza┼úia, cultura ┼či istoria occidental─â, semne vizibile la limita dintre secolul al XVIII-lea ┼či secolul al XIX-lea. Descoperirea Europei de c─âtre Luminile rom├óne┼čti coincide cu prima faz─â de modernizare a ┼ó─ârilor Rom├óne ┼či presupune nu numai fenomene de contaminare ┼či de circula┼úie ideologic─â, ci ┼či mi┼čc─âri de adaptare ┼či de remodelare de nivel osmotic. ÔÇ×Luminile europene, scrie Marino, au fost ├«ntr-adev─âr fecunde ┼či creatoare ┼či ├«n spa┼úiul spiritual ┼či cultural rom├ónesc, deoarece ele determin─â revela┼úia propriei noastre fiin┼úe, ne dezv─âluie pe noi ├«n┼čine ├«n fa┼úa propriei noastre con┼čtiin┼úe.ÔÇŁ Cu alte cuvinte, are loc o ie┼čire din minorat ┼či o revelare a esen┼úei europene a spiritului rom├ónesc.

    Arheologia ideii de libertate ├«n ┼ó─ârile Rom├óne, operat─â ├«n Libertate ┼či cenzur─â ├«n Rom├ónia. ├Änceputuri (cenzura reprezent├ónd o alt─â sfer─â obsesiv─â de interes pentru Adrian Marino), scoate la lumin─â rela┼úia de interdependen┼ú─â a acesteia cu ideea de europenizare ca proces ├«nc─â ├«n curs. Pentru ilumini┼čtii rom├óni, Europa ├«nsemna mai mult dec├ót o entitate geografic─â; Europa desemna un pol spiritual valid ca model cultural ┼či ca sistem ideologic structurant, dezirabil ├«n calitate de construc┼úie institu┼úional─â ┼či de ideal normativ. Este ceea ce am pierdut pe traseu, ├«n segmentul comunist al istoriei de secol XX. Solu┼úia pentru acoperirea acestei caren┼úe este ├«ntrev─âzut─â de Adrian Marino ├«n ceea ce el nume┼čte neopa┼čoptism (Pentru neopa┼čoptism), nimic altceva dec├ót un reflex dezvoltat ┼či adaptat al ideologiei de la 1848, ideologie revalorificat─â (chiar polemic fa┼ú─â de criticile antipa┼čoptiste, antioccidentalizante, extremiste sau cu tendin┼ú─â autarhic─â) ┼či evaluat─â drept un exemplu de asimilare ┼či de sintez─â critic─â ┼či creatoare. ├Än prologul form─ârii Rom├óniei moderne pa┼čopti┼čtii au performat o adev─ârat─â ÔÇ×art─â a compromisuluiÔÇŁ, o politic─â liberal─â, adaptabil─â, realist─â ┼či esen┼úial creatoare. La intersec┼úiile unui dialog despre oglindirile ┼či refrac┼úiile prezentului, trecutului ┼či viitorului, purtat cu anali┼čti mai vechi ┼či mai noi (pa┼čopti┼čtii, dar ┼či Vladimir Tism─âneanu, Stelian T─ânase, Adrian Niculescu, ┼×tefan Borb├ęly, Alina Mungiu Pipidi, H. R. Patapievici) mesajul pa┼čoptist vizeaz─â punerea ├«n gard─â ├«n raport cu necesitatea obiectiv─â a moderniz─ârii, europeniz─ârii ┼či democratiz─ârii Rom├óniei postcomuniste.

    Suple┼úea intelectual─â a ideologului Adrian Marino se exercit─â ├«ntr-o serie de texte cu miz─â final─â ├«n pledoaria pentru pluralism, democra┼úie, liberalism ┼či europenism de tip ra┼úionalist. Astfel, Pentru cultura medie ┼či P─âturile mijlocii reabiliteaz─â cultura medie ca instrument antimonopolist, generator de diversitate, progres, pluralism ┼či policentrism, subliniaz─â valoarea de antidot a ideologiei culturii medii (virtual─â cultur─â alternativ─â) ca ideologie antitotalitar─â, respectiv a ideologiei p─âturilor mijlocii (bazat─â pe proprietate) ca ideologie antimarxist─â. Demersul de realocare statutar─â a culturii medii are ├«ns─â ┼či o alt─â consecin┼ú─â: distruge e┼čafodajul culturii epigonice ┼či relativizeaz─â maximal controversata defini┼úie a geniului. O alt─â implica┼úie a acestei actualiz─âri este reprezentat─â de vectorul de corelare a diversit─â┼úii culturii medii cu epoca culturii de mas─â.

    Privirea lucid─â a lui Adrian Marino ┼či pasiunea sa pentru dinamica ideilor ┼či pentru critica ideilor┬á care definesc spa┼úiul cultural ├«nregistreaz─â dublul standard care scurtcircuiteaz─â peisajul ideologic rom├ónesc. Multiculturalitatea, lumini ┼či umbre, Dou─â Rom├ónii ideologice ┼či Preciz─âri despre al treilea discurs dezbat ├«n oglind─â ├«mpietririle na┼úionaliste, etnocentriste ┼či ┼čovine, respectiv deschiderea luminat─â spre multiculturalism, ideologia liberal─â, european─â. Denun┼úarea extremismelor ┼či a poten┼úialului lor conflictual, precum ┼či afirmarea egalit─â┼úii culturale critice merge paralel cu schi┼úarea unor solu┼úii punctul configurate ├«n cele ┼čase puncte ale programului celui ÔÇ×de al treilea discursÔÇŁ (formula lui Sorin Antohi pe care Adrian Marino o dezvolt─â, anticipat par┼úial de pa┼čopti┼čti). Aceste linii ideologice prev─âd cea mai larg─â deschidere interna┼úional─â posibil─â, o deschidere cultural─â ┼či formativ─â┬á de ordin stimulativ (nu imitativ) pentru cultura rom├ón─â, dep─â┼čirea oric─âror complexe de inferioritate sau de superioritate, respingerea oric─ârei culturi de pur─â sincronizare ┼či evitarea colonialismului cultural, recuperarea selectiv─â ┼či critic─â a precursorilor ambilor poli ideologici, urm─ârirea originalit─â┼úii ├«n crea┼úie. ├Än concluzie, aceste articole configureaz─â modelul dezirabil al dublei identit─â┼úi ÔÇô rom├ón─â ┼či european─â. Iar dubla con┼čtiin┼ú─â activ─â, de a fi simultan rom├ón ┼či european reprezint─â un imperativ reiterat cu obstina┼úie ├«n discursul postdecembrist al lui Adrian Marino, manifestat subtil ┼či oarecum ocult ├«n praxisul hermeneutului ┼či teoreticianului ideilor de dinainte de 1989, ceea ce ofer─â un indiciu asupra coeren┼úei ┼či constan┼úei ideatice a lui Adrian Marino, indiferent de formula ┼či de regimul sub care scrie.

    Aceea┼či dubl─â identitate transpare la un nivel literar simbiotic ┼či ├«n subtextul sec┼úiunii de Lecturi critice, ├«n care cronicile literare se deseneaz─â pe fundalul speran┼úei ├«ntr-o evolu┼úie spre policentrism ┼či spre valoare selectiv─â a culturii rom├óne┼čti. ├Än┬á Idei literare, Adrian Marino ┬ádeconstruie┼čte argumentat mituri necontrolate, programe literare vide sau inactuale, institu┼úii ┼či instan┼úe de autoritate care valorizeaz─â ┼či canonizeaz─â proliferant ┼či cu efecte devalorizante ├«n tabloul global al culturii, condamn─â conformismul depersonalizat, indiferentismul civic ┼či egoist, adaptabilitatea omului de cultur─â la ideologiile oficiale, oportunismul ┼či flexibilitatea suspect─â ┼či relativizeaz─â valori ├«ntr-un dialog logic ┼či livresc, anecdotic pe alocuri ┼či obiectiv ├«n esen┼úa sa.

    ÔÇ×Alternativ ireductibilÔÇŁ (formul─â care-i apar┼úine) ┼či diagnostician decomplexat care se adreseaz─â unor spirite libere, Adrian Marino etaleaz─â ┼či o afinitate atitudinal─â cu Friedrich Nietzsche, explicit afirmat─â uneori. Un suflu nietzschean subteran┬á se strecoar─â ├«n tonul polemic, uneori cu accente de resentiment, alteori cu nuan┼úe demistificatoare, spumoase, ale unor inactuale fenomene culturale (┼či nu numai, oroarea de ierarhia oficial─â ┼či de institu┼úionalizare ocup─â ┼či ele un spa┼úiu important ├«n discursul s─âu), ├«n cultivarea unei diferen┼úe, ├«n spiritul viu ┼či combativ, angrenat ├«ntr-o disput─â incomod─â cu tot ceea ce este sau amenin┼ú─â s─â fie reactiv ├«n cultura rom├ón─â ┼či cu mentalitatea limitativ─â ┼či/sau complexat─â profilat─â ├«n discursurile culturale ┼či socio-politice, ├«n implicarea aproape neverosimil─â ┼či deseori condamnat─â sau ignorat─â, ├«n aparent paradoxalul activism al personalit─â┼úii deta┼čate- spectator obiectiv al unor desf─â┼čur─âri culturale ┼či socio-politice efemere ┼či cabotine, destructive ┼či descurajante la palier valoric. Adrian Marino constat─â, cu o ironie amar─â, manifest─ârile ÔÇ×omenesc, preaomenesculuiÔÇŁ autohton, bovarismele p─âguboase ┼či regimul spectacular mistificator. El prive┼čte toate aceste rev─ârs─âri construite pe neant ┼či pe orgolii m─ârunte de la ├«n─âl┼úimea unei viziuni infinit mai generale ┼či mai generoase ideologic, ├«n ciuda lucidit─â┼úii inchizitoriale cu care analizeaz─â realit─â┼úile socio-culturale rom├óne┼čti.

    Dac─â raritatea este criteriul evalu─ârilor sale, raritatea constituie ┼či regimul sub semnul c─âruia se configureaz─â personalitatea lui Adrian Marino. Intui┼úia rarit─â┼úii ca factor decisiv ├«n selec┼úia ┼či evolu┼úia culturii, ├«n deschiderea ┼či impunerea ei european─â, ├«n procesul de decomplexare ┼či de demistificare a unei autosuficien┼úe cu tendin┼úe distopic autarhice apare ca o translare din perimetrul propriei interiorit─â┼úi, a con┼čtiin┼úei unei valori personale care l-a f─âcut integrabil ┼či vizibil ├«n dialogul cultural european pe o pozi┼úie de egalitate, a propriului destin cultural. Omul de cultur─â care are con┼čtiin┼úa rarit─â┼úii existen┼úei sale, orgoliul de a apar┼úine unei culturi de tip alternativ, liberal, independent, ├«n┼úelege c─â totul ├«ncepe de la individualitate, de la personalitate, pe care o desemneaz─â drept valoare european─â (Multiculturalitatea, lumini ┼či umbre).

    P.S.: Problema european─â nu a devenit ├«nc─â reflexul european. Suntem ├«n Europa cel pu┼úin geografic ÔÇô dintotdeauna, politic ÔÇô de cur├ónd, cultural ÔÇô r─âm├óne de v─âzut… Poate de aceea pare at├ót de important programul ideologic configurat obsesiv ├«n discursul postdecembrist al lui Adrian Marino.

     

    ├Än cheie nietzschean─â…

    Fascina┼úia provocat─â de g├óndirea nietzschean─â ┼či de consecin┼úele ei ├«n perimetrul literar al secolului XX face parte organic din profilul intelectual al lui ┼×tefan Borb├ęly, fapt dovedit de c├óteva dintre volumele sale anterioare ÔÇô Gr─âdina magistrului Thomas, Visul lupului de step─â, Despre Thomas Mann ┼či alte eseuri. Relu├ónd unele eseuri cuprinse ├«n aceste volume, rescriind altele ┼či oferind c├óteva eseuri inedite, Pornind de la Nietzsche…, volum ap─ârut ├«n 2010 la Editura Limes din Cluj-Napoca, reafirm─â aderen┼úa deschis─â ┼či virtual nesf├ór┼čit─â a autorului la tema nietzschean─â. ÔÇ×Critic fiind ÔÇô scrie ┼×tefan Borb├ęly ├«n C─âtre cititori ÔÇô, nu pot s─â nu constat c─â volumul de fa┼ú─â reprezint─â ÔÇô ├«ntr-o mai mare m─âsur─â dec├ót cele anterioare ÔÇô rodul exuberant al unei monomanii decomplexate.ÔÇŁ Rod exuberant, dar nu ┼či final, instan┼úa dedublat─â ludic a criticului preconiz├ónd ┼či alte edi┼úii concentrate pe aceea┼či tem─â, atitudine care, la extrem, poate semnala un fel de pariu personal cu eternitatea. De altfel, ludicul intr─â programatic ├«n regimul existen┼úial al lui ┼×tefan Borb├ęly. El ├«l descoper─â ┼či ├«l interpreteaz─â ├«n schemele mitologice, ├«n textele filosofice, ├«n exegeza ┼čtiin┼úific─â ┼či ├«n literatur─â, ├«l ├«ncorporeaz─â ├«n propriile scrieri ┼či ├«l alimenteaz─â pe filier─â cultural─â cu fiecare nou─â achizi┼úie spiritual─â. Aceast─â propensiune spre joc ├«l condi┼úioneaz─â s─â observe c─â Pornind de la Nietzsche… este a dou─âsprezecea carte din cariera sa, cuprinz├ónd dou─âsprezece eseuri care ilustreaz─â ÔÇ×un joc intelectual obsesiv ┼či de durat─âÔÇŁ. De fapt, la o num─âr─âtoare u┼čor mefistofelic─â, incluz├ónd ┼či C─âtre cititori, ies treisprezece texte, ceea ce ar s─â-i provoace o egal─â satisfac┼úie autorului, mai mult dec├ót atras de conota┼úiile acestei cifre. ┼×i ├«n aceast─â carte, ┼×tefan Borb├ęly demonstreaz─â din plin c─â ador─â jocurile, ironiile intertextuale, numerologia, coinciden┼úele de nume sau ini┼úiale, c├ómpurile simbolice ┼či specula┼úiile intelectuale care-i permit s─â se plimbe prin spa┼úiile vaste ale culturii, s─â lege elemente aparent disparate ┼či s─â dea o coeren┼ú─â hermeneutic─â solid─â din punct de vedere ┼čtiin┼úific ┼či ├«nc─ârcat─â de artisticitate.

    Accidental (crono)logic sau nu, Drumul spre Nietzsche deschide eseistic volumul, nucleul s─âu fiind incitanta observa┼úie c─â omul nietzschean poate fi interpretat ca interioritate dual─â, consecin┼ú─â a plasticiz─ârii, expresie a manifest─ârii voin┼úei de putere. Posibilitatea conceperii simultane a omului ca fiin┼ú─â sublim─â ┼či ÔÇ×caricatur─âÔÇŁ orienteaz─â textul spre investigarea traseului caricaturii ├«n opera lui Nietzsche, unde beneficiaz─â ┼či de suportul exegetic al lui Karl Jaspers. Ad├óncit controlat ├«n universul nietzschean, autorul ajunge inevitabil la doctrina eternei re├«ntoarceri ┼či, deloc surprinz─âtor pentru el, la ÔÇ×pesimismul substan┼úial, propriu omului ludicÔÇŁ, obsesiv la Nietzsche, Zarathustra fiind construit pe acest model. ├Än siajul unui alt ┼čantier deschis, cel dedicat paradigmei eroicului, ┼×tefan Borb├ęly se opre┼čte ┼či asupra configur─ârii eroului ├«n economia g├óndirii lui Nietzsche ┼či remarc─â condi┼úia acestuia de fiin┼ú─â ne├«mplinit─â, intermediar─â ├«ntre omul frust al naturii ┼či Supraom.

    Spiritul ludic al lui ┼×tefan Borb├ęly nu putea g─âsi un mai bun partener de joc reveren┼úios dec├ót Thomas Mann, ceea ce explic─â num─ârul mare de texte dedicate crea┼úiei acestuia. Primul dintre ele,┬á Laudatio mortis, se concentreaz─â asupra m─ârturiei literare a atelierului romanului Doctor Faustus, Cum am scris Doctor Faustus, exerci┼úiul hermeneutic transform├óndu-se subtil ├«ntr-un dialog decomplexat cu Thomas Mann. Textul las─â o senza┼úie de identificare voluptuoas─â a autorului cu subiectul s─âu; e ca ┼či cum Thomas Mann l-ar fi f─âcut partener la sofisticatele sale jocuri ┼či ironii. Cu spectrul acestei complicit─â┼úi, ┼×tefan Borb├ęly dizloc─â filia┼úiile nietzscheene din Doctor Faustus, insist├ónd asupra modelului ascuns al protagonistului (Nietzsche ├«nsu┼či), ceea ce ├«i permite s─â deschid─â un domeniu fabulos, cel al imaginarului thanatic din opera lui Thomas Mann.

    ├Än Tristan, aten┼úia autorului este atras─â de mecanismul imaginar ┼či simbolic al insulariz─ârii prin boal─â, prezent at├ót ├«n nuvela Tristan, c├ót ┼či ├«n romanul Muntele vr─âjit, f─âr─â ├«ns─â a eluda rela┼úia de condi┼úionare proxim─â dintre boal─â, moarte ┼či histrionism, reflex condi┼úionat de ├«ncadrarea hermeneutic─â discursului lui Thomas Mann ├«n dihotomia apolinic-dionisiac.

    Dac─â, analiz├ónd Doctor Faustus ┼či Tonio Kr├Âger, ┼×tefan Borb├ęly se opre┼čte mai ├«nt├ói asupra motivului textului devenit moarte, iar ├«n Tristan atinge problema rela┼úiei simbolice dintre copii ┼či moarte, ├«n tripticul Copiii ├«n opera lui Thomas Mann (I Tadgio, II Nepo, III Hanno), acesta abordeaz─â exhaustiv subiectul. ÔÇ×To┼úi copiii din opera lui Thomas Mann ucid, sunt uci┼či sau mor prematurÔÇŁ, observ─â┬á ┼×tefan Borb├ęly, cazul clasic fiind Tadgio din Moartea la Vene┼úia. Analiza ├«n cheie nietzschean─â a nuvelei, cu necesare extensii schopenhaueriene, scoate ├«n relief teza artisticit─â┼úii dionisiace. Demonstra┼úia rafinat─â angreneaz─â nu numai filosofia lui Nietzsche ┼či Schopenhauer, ci ┼či arsenalul mitologic al epifaniilor lui Dionysos. C─âutarea frenetic─â ┼či rela┼úionarea cultural─â a acestora din urm─â dau m─âsura capacit─â┼úii hermeneutice a autorului ┼či ├«i tr─âdeaz─â propensiunea spre formule sibilinice, a c─âror decriptare se converte┼čte ├«ntr-un joc extrem de gratificator. Haloul nietzschean se men┼úine ┼či ├«n cazul traseelor spre moarte ale lui Nepomuk (din Doctor Faustus), respectiv, Hanno (din Casa Buddenbrook), ├«n primul caz, moartea leg├óndu-se de arhaicitate, iar ├«n ce de-al doilea, de muzic─â, atribut dionisiac prin excelen┼ú─â.

    Un prim intermezzo de ie┼čire din simfonia cultural─â predominant german─â este reprezentat de Eupalinos, eseu focalizat asupra modelului nietzschean al artisticului ├«n dialogul cu acela┼či nume al lui Paul Val├ęry. Un intermezzo secund este prilejuit de o ├«nt├ólnire nietzschean─â autohton─â, Fondul ┼či masca reevalu├ónd coordonatele personalit─â┼úii lui Tudor Vianu. ┼×tefan Borb├ęly contest─â imaginea unidimensional─â, de factur─â apolinic─â, a acestuia ┼či emite ipoteza unui Tudor Vianu pentru care Nietzsche a reprezentat o obsesie grijuliu refulat─â.

    ├Äntre aceste dou─â excep┼úii negermane, Elegiile duineze interpreteaz─â cele zece piese ale ciclului lui Rainer Maria Rilke ca ÔÇ×traseu ini┼úiatic integralÔÇŁ, cheia nietzschean─â ajut├ónd la deschiderea multor sensuri ascunse ├«n versuri, inclusiv ├«n localizarea rolului Elegiei a zecea, aparent neavenit─â sub aspect tematic, dar care se dovede┼čte a fi esen┼úial─â ├«n semnalizarea trecerii spre lumea de dincolo, mai ales c─â ÔÇ×pu┼úini ┼čtiu la ├«nceput (dar pot ├«nv─â┼úa) c─â vie┼úuim, simultan, ┼či aici, ┼či dincoloÔÇŁ.

    Hermann Hesse ┼či umbrele lui nietzscheene constituie miezul urm─âtoarelor patru eseuri din volum. Ultima var─â a lui Klingsor reconfirm─â gustul ludic al criticului confruntat cu un spirit ├«nrudit, discursul s─âu urm─ârind cu voluptate jocul literar performat de Hesse, joc inter- ┼či metatextual, dar ┼či, fundamental, joc al mor┼úii ┼či al vie┼úii, ÔÇ×joc al vie┼úii ca moarteÔÇŁ. Al─âturarea joc-moarte las─â se ├«ntrevad─â un subprodus obsesiv la ┼×tefan Borb├ęly, ├«n registrul s─âu hermeneutic ludicul fiind deseori acompaniat de moarte.

    ├Än Ultima var─â a lui Klingsor, autorul speculeaz─â valen┼úele simbolice ale ini┼úialei K din numele pictorului dionisiac ┼či observ─â coinciden┼úa sa cu ini┼úiala substantivului german Kind (copil), deloc gratuit─â ├«n perimetru simbolic. Din aceea┼či clas─â face parte ┼či Knulp, personaj care ilustreaz─â perfect logica lejerit─â┼úii estetizante a vie┼úii. El este o realizare a ÔÇ×omului despov─âratÔÇŁ nietzschean, entitate a exuberan┼úei ┼či a sim┼úului ludic propriu copilului. Urm─ârirea reflexelor dihotomiei apolinic-dionisiac ├«n Narziss ┼či Goldmund ┼či a firelor filosofice ┼či mitologice de ad├óncime ├«n Visul lupului de step─â exemplific─â for┼úa speculativ─â ┼či cultura teoretic─â solid─â a autorului, asocia┼úiile, convergen┼úele ┼či tezele expuse ├«n fluiditatea discursiv─â fiind atent documentate ┼či c├ót se poate de incitante.

    Ultimul eseu al volumului, ┼×arpele cu pene, trateaz─â background-ul nietzschean ┼či implica┼úiile mitului restitutiv din romanul lui D.H. Lawrence. Plec├ónd de la ├«ntrebarea din A┼ča gr─âit-a Zarathustra ÔÇô ce s-ar ├«nt├ómpla dac─â vechii zei ar urca la suprafa┼ú─â, ├«nlocuind cre┼čtinismul? ÔÇô, ┼×tefan Borb├ęly analizeaz─â scenariul fic┼úional consecutiv ┼či ├«ncheie prin a transla ├«ntrebarea tulbur─âtoare ├«ntr-o invita┼úie la reflec┼úie (eventual dialogal─â), adresat─â cititorilor s─âi: ÔÇ×R─âm├óne, pentru cititor, ipoteza: ce-ar fi dac─â, subit, inexplicabil, un zeu str─âin ar deveni din nou activ ├«n interiorul nostru, contrariindu-ne toate cutumele noastre existen┼úiale ┼či religioase de p├ón─â atunci? ┼×i ce-ar fi dac─â ar veni cineva cu g├óndul de a deturna aceast─â resurec┼úie ├«ntr-o direc┼úie politic─â?ÔÇŁ Este o ├«ntrebare c├ót se poate de plauzibil─â ├«n logica g├óndirii ludice a unui autor care vrea s─â ne contrarieze cutumele. Verdictul sugerat de ┼×tefan Borb├ęly (ÔÇ×R─âspunsul, cum e ┼či firesc, e dat de fiecare dintre noi, ├«n parte ┼či-n t─âcere…ÔÇŁ) nu ofer─â dec├ót o fals─â amortizare a anxiet─â┼úilor generate de o asemenea ├«ntrebare, posibilit─â┼úile ei hermeneutice r─âm├ón├ónd la fel de deschise ca ┼či obsesia nietzschean─â ÔÇô a v├órstei noastre culturale ┼či a autorului.

    ÔÇ×Nevoia de NietzscheÔÇŁ

    ÔÇ×Rodul pasional al unei iubiri construite ÔÇô dintr-un inexplicabil instinct cultural, nefiresc de puternic, de ne├«nfr├ónat ÔÇô obsesiv, r─âstimp de deceniiÔÇŁ, Nietzsche ┼či Marea Amiaz─â, volumul Aurei Christi ap─ârut ├«n 2011 la Editura Contemporanul ├«┼či desf─â┼čoar─â exerci┼úiile hermeneutice interdisciplinare ├«ntr-un intens regim liric personalizat, puternic impregnat de admira┼úia pentru fenomenul Nietzsche ┼či structurat de configurarea propriei identit─â┼úi a autoarei ├«n spirala unei ÔÇ×nevoi cvasimaniacaleÔÇŁ de g├óndirea sihastrului de la Sils-Maria, asociaz─â instinctului creator definitoriu pentru nietzscheenii (Rilke, Iris Murdoch, Hesse, Thomas Mann, Breban etc.) care populeaz─â harta pasiunilor culturale ale autoarei.

    Prima plonjare ├«n abisalitatea nietzschean─â ├«i prilejuie┼čte poetei un suplu excurs comparativ ├«n Planeta Rilke, centrat pe ├Änsemn─ârile lui Malte Laurids Brigge, pe nuan┼úele nietzscheene┬á ale┬á protagonistului, cu laterale revelatoare ├«n biografia scriitorului, de la rela┼úia cu Lou Andreas Salom├ę la ├«nt├ólnirea cu Rodin. Dincolo de disecarea sensibil─â a mecanismelor bio-bibliografice ale romanului lui Rainer Maria Rilke, sau de lejeritatea asociativ─â cu care Aura Christi ├«i aduce pe aceea┼či pagin─â pe Proust, Rilke sau Breban, acest prim eseu din ÔÇ×Teribilele abisuriÔÇŁ semnaleaz─â asumarea unei lec┼úii nietzscheene fundamentale: boala ┼či moartea pot fi (┼či trebuie s─â fie…) tr─âite exuberant. Asumate cu o voluptate creatoare, ele suport─â un proces de transmuta┼úie, de convertire ├«n afirma┼úie dionisiac─â, ├«n Via┼ú─â, crez asimilat ┼či sus┼úinut cu fervoare de ÔÇ×un poet care propag─â un soi de stranie religie a viului [ÔÇŽ], o religie-mit de sorginte nietzschean─â, construit─â pe un exces de personalitateÔÇŁ, dup─â cum se descrie pe ea ├«ns─â┼či Aura Christi ├«n Argument.

    ├Än logic─â nietzschean─â, excesul de personalitate ┼úine de un aristocratism funciar, sub semnul c─âruia autoarea plaseaz─â ├«ntreaga crea┼úie rilkean─â, regresiv disecat─â tematic ┼či rafinat─â prin apelul la aforismele creatorului lui Zarathustra. Analiza sensibil─â ┼či fluid─â din A provoca destinul ├«n ÔÇ×teribilele abisuriÔÇŁ demonstreaz─â felul ├«n care excep┼úia ├«n economia configur─ârii lui Malte se toarn─â firesc ├«n regimul dual al iubirii ┼či ├«n tema viului din Elegiile duineze, cum r─ât─âcirile prin lume ┼či singur─âtatea teribil─â din Jurnalele de tinere┼úe dezv─âluie bog─â┼úia l─âuntric─â, ÔÇ×dorul de sineÔÇŁ ┼či desf─âtarea cu descoperirile f─âcute ├«n propriile sale ad├óncuri, la cap─âtul traseului, construc┼úia de sine ┼či excesul dovedindu-se nu numai compatibile, ci ┼či dezirabile.

    Discursul rilkean furnizeaz─â ┼či baza aventurii energetice din eseul intitulat Marea Amiaz─â: ├«ntre Rodin ┼či Gorduz. Plasat─â ├«n ecua┼úia exemplar─â a rela┼úiei maestru-ucenic, povestea ├«nt├ólnirilor dintre Rilke ┼či Rodin pune ├«n mod repetat accentul pe relevan┼úa vie┼úii, a tr─âirii din opera sculptorului francez, ÔÇ×nevoia de NietzscheÔÇŁ fiind subtil ┼či vremelnic ├«nlocuit─â aici de o ÔÇ×nevoie de RodinÔÇŁ, atribuit─â poetului german. Doar vremelnic, deoarece dac─â Rilke, devenit la r├óndul s─âu maestru, continua s─â resimt─â o nevoie de Rodin, Aura Christi r─âm├óne prizoniera nevoii de Nietzsche, a┼ča cum o dovede┼čte ┼či poemul Marea amiaz─â. O condi┼úionare similar─â d─â tonul evoc─ârii operei sculptorului Vasile Gorduz, receptat─â ├«n termenii dihotomiei apolinic-dionisiac sau observat─â ├«n punctele de coinciden┼ú─â cu obsesiile nietzscheene ale artistului, de la cazul particular al m─â┼čtii la senza┼úia generic─â de exces. Rela┼úia maestru-ucenic, foamea de existen┼ú─â, iubirea sau voin┼úa de putere sunt urm─ârite ├«n cazul Discipolului, romanul c─âruia Aura Christi ├«i ofer─â, ├«n Elegii pentru Iris [Murdoch], un ochi sensibil la orice indiciu de atipicitate ┼či la fiecare nuan┼ú─â afirmativ─â a dialogului, cu generozitate preluat ├«n corpul textului.

    Fascina┼úia autoarei pentru opera lui Marcel Proust ┼či dionisiacul nietzschean personalizat ├«n ÔÇ×religia viuluiÔÇŁ pigmenteaz─â fiecare eseu din prima sec┼úiune a volumului, rezultatul fiind un Proust diferit de cel al exegezei clasice: mai vital, ├«nc─ârcat pasional – ┼či gra┼úie aten┼úiei tensionate a lecturii… ÔÇô cu universuri interioare str─âjuite de Apollo ┼či Dionysos, expus inclusiv unei riscante plas─âri ├«n siajul triadei din A┼ča gr─âit-a Zarathustra, c─âmil─â ÔÇô leu ÔÇô copil. Jocul hermeneutic decomplexat din Marcel, Rilke ┼či realitatea de prim rang nu se limiteaz─â la apropierile autorului lui Swann de g├óndirea lui Nietzsche, ci ├«┼či extinde specula┼úiile ├«nspre crea┼úia unor al┼úi nietzscheeni (Rainer Maria Rilke, Hermann Hesse, Thomas Mann, Nicolae Breban), iar efortul comparativ sf├ór┼če┼čte prin a o readuce pe Aura Christi la unul dintre subiectele la care ea vibreaz─â extrem de acut: boala ca instrument destinat cunoa┼čterii de sine, ca agent al izol─ârii ┼či al excep┼úionalit─â┼úii creatoare. ÔÇ×Boala ÔÇô constat─â ea ÔÇô da-da, te smulge din mediocritate, din m├ólurile ei cald primitoare; ea te face s─â devii atent la ceea ce Joyce numea ┬źmi┼čc─ârile duhului l─âuntric┬╗, iar Proust ÔÇô┬á ┬źeul profund┬╗ÔÇŁ.

    Dimensiunea energetic─â a detaliului proustian declan┼čeaz─â ┼či investiga┼úia abisal─â din ├Äntre Groapa Marianelor ┼či Sonata lui Vinteuil, miza insisten┼úei hermenutice a autoarei fiind degajarea dificil─â a eului profund din textul proustian, opera┼úiunea fiind sugestiv comparat─â cu scufundarea ├«n Groapa Marianelor, transmis─â pe Discovery Channel, participativ ┼či intens descris─â ├«n eseu. Din nou ├«ns─â, descinderile ontice ├«n abisurile subcon┼čtientului omenesc, a┼ča cum se configureaz─â ele ├«n opera lui Dostoievski, Proust, Breban sau Thomas Mann, duc inevitabil la boal─â, la atitudinea nietzschean─â fa┼ú─â de ea, la boala ca exacerbare a vie┼úii.

    Cu un ton mai grav, paradoxala generare a viului din tensiunea exercitat─â de moarte devine centrul de greutate al eseului Mesagerii viului, unde Moartea lui Ivan Ilici ├«ncorporeaz─â pedagogia metamorfotic─â a proximit─â┼úii thanatice ┼či recuperarea ÔÇ×foamei de via┼ú─âÔÇŁ (├«n formula lui Miguel de Unamuno), lec┼úie (re)confirmat─â ├«n oglinzile personajelor ÔÇ×mesagerilor viuluiÔÇŁ.┬á Deloc ├«nt├ómpl─âtor, acela┼či Ivan Ilici reprezint─â pivotul demonstra┼úiei lirice a Religiei viului din partea secund─â a volumului Nietzsche ┼či Marea Amiaz─â, matricea destinal─â la care se raporteaz─â toate celelalte fire hermeneutice ┼či existen┼úiale. Poten┼úarea vie┼úii ┼či fervoarea viului ├«n limita amenin┼ú─âtoare a bolii ┼či a mor┼úii devin aici coordonatele unei foarte personale ÔÇ×religiiÔÇŁ, amplu ┼či explicit promovate ├«n eseurile publicate ini┼úial ├«n volumul omonim ap─ârut ├«n 2007. Bulversant situat ├Äntre via┼úa cea ÔÇ×reaÔÇŁ ┼či moartea cea ÔÇ×bun─âÔÇŁ, discursul Aurei Christi renun┼ú─â la deta┼čarea hermeneutic─â, afund├óndu-se participativ ┼či ÔÇ×atroceÔÇŁ ├«n spirala sentimentului tragic al vie┼úii, ├«n exerci┼úiile de admira┼úie fa┼ú─â de personaje literare, scriitori ┼či fiin┼úe iubite (cum este tat─âl Semion), echivalente cu tot at├ótea tentative de exorcizare exuberant─â a spectrului propriei fracturi existen┼úiale, de topire a angoaselor fire┼čti, generate de boal─â, ├«n magma unei mitologii personalizate, masiv infuzate liric.

    Inspirat concentrat─â ├«n formula ÔÇ×istmului ontologicÔÇŁ, transfigurarea nietzschean─â la limita tensional─â dintre via┼ú─â ┼či moarte define┼čte cazurile literare investigate de autoare ┼či se converte┼čte ├«n miezul propriului ei program existen┼úial-estetic, transl├ónd stilistic ├«ntr-un limbaj intens, pasional. ├Än atmosfera paroxistic─â a Labirintului via┼úamoartea, precum ┼či ├«n teribilele incursiuni analitice din Mitul viului ca realitate deviat─â, Aura Christi ├«┼či ├«nt├ólne┼čte hermeutic maestrul, Nicolae Breban, la fel de obsedat ├«n romanele sale de ÔÇ×miracolul enorm al viuluiÔÇŁ, de calitatea de revelator al mor┼úii ├«n tabloul mare al existen┼úei. De altfel, rela┼úia unic─â dintre cei doi, cu toate coinciden┼úele de sensibilitate artistic─â ┼či reverbera┼úie ideatic─â, finalizat─â nu de pu┼úine ori ├«n pedagogia aforistic─â nietzschean─â, explic─â ├«n bun─â parte ┼či reversul critic al dialogului lor, desf─â┼čurat ├«n Aura Chiristi sau spendidul travaliu al adora┼úiei, preambulul brebanian al volumului Nietzsche ┼či Marea Amiaz─â, unde romancierul izoleaz─â nu numai notele exegetice originale ale discursului ┼či sublinierile care-i circumscriu opera, ci ┼či centralitatea religiei viului ├«n eseurile adunate ├«n carte. Reflexul critic simetric ├«i apar┼úine lui ┼×tefan Borb├ęly, alt spirit aderent la tema nietzschean─â. ├Än Postfa┼úa volumului Nietzsche ┼či Marea Amiaz─â, intitulat─â ÔÇ×ÔÇŽabisurile spiralate ale vie┼úiiÔÇŁ, criticul clujean descrie cu acuitate ÔÇ×regia existen┼úial─â foarte proasp─ât─â, foarte vieÔÇŁ cu care Aura Christi ├«┼či construie┼čte ÔÇ×c─âr┼úile, decantate, aproape f─âr─â excep┼úie, din coregrafia profund─â a unor autobiografii mascate ÔÇŁ, chiar ┼či atunci c├ónd energiile sale se concentreaz─â programatic asupra universurilor altor scriitori.

    Reluarea de c─âtre Aura Christi a unor pagini ap─ârute ├«n volumul Cel─âlalt versant (2005), Epicul ┼či ÔÇ×blestematele problemeÔÇŁ ilustreaz─â subtil acest mecanism de oglindire a interiorit─â┼úii hermeneutului ├«n reveren┼úele rafinate f─âcute lui Nietzsche, Tolstoi, Belinski, Dostoievski, Lev ┼×estov, Oscar Wilde, Nicolae Breban, Thomas Mann sau D.H. Lawrence. Ceva mai temperat ├«n aceast─â ultim─â parte a volumului (prima ├«n ordinea strict─â a cronologiei crea┼úiei), paroxismul tr─âirii nietzscheanismului ca realitate curativ─â┬á scurtcircuiteaz─â toate eseurile Aurei Christi. ├Än perimetrul lor, observarea ┼či fixarea ├«n discurs a punctelor de efervescen┼ú─â din g├óndirea, crea┼úia sau atitudinea nietzscheenilor intr─â ├«n consonan┼ú─â cu intensitatea etal─ârii exorcizante a propriului abis interior, surprins nu de pu┼úine ori ├«n exalt─âri stilistice de mare for┼ú─â, amortizate prin trimiteri livre┼čti surprinz─âtoare, intensificate poetic ├«n versuri inspirate de materia ideatic─â prelucrat─â ┼či tr─âit─â, diseminate ├«n analize avizate ┼či specula┼úii decomplexate. N─âscut─â dintr-o nevoie personal─â de exorcizare, Nietzsche ┼či Marea Amiaz─â se dore┼čte a fi o victorie. ┼×i este, ├«n mod incontestabil…