Gabriela Creţan

    0
    656

    Gabriela Creţan este absolventă a Facultăţii de Filosofie din Bucureşti, secţia Psihologie.

    Volume publicate (Poeme): Mic tratat despre arta trădării, Ed. Eminescu, Buc., 1994; Comedii nupţiale, Cartea Românească, Buc., 1998; Soare din Macbeth, Ed. Eminescu, Buc., 1999; Infern cu floarea soarelui, Junimea, Iaşi, 2003; Şi-n toate opaiţele arde grăsimea copiilor Tăi, Ed. Muzeul Literaturii Române, Buc., 2004; Kenoma, Ed. Contemporanul, Buc., 2010.

     

    Gabriela Creţan este absolventă a Facultăţii de Filosofie din Bucureşti, secţia Psihologie.

    Volume publicate (Poeme): Mic tratat despre arta trădării, Ed. Eminescu, Buc., 1994; Comedii nupţiale, Cartea Românească, Buc., 1998; Soare din Macbeth, Ed. Eminescu, Buc., 1999; Infern cu floarea soarelui, Junimea, Iaşi, 2003; Şi-n toate opaiţele arde grăsimea copiilor Tăi, Ed. Muzeul Literaturii Române, Buc., 2004; Kenoma, Ed. Contemporanul, Buc., 2010.

    Este prezentă cu poeme în antologiile colective: 27. Poezie de Bucureşti, volum editat de ASB cu sprijinul TVR Cultural, 2007; Scriitori pe Calea Regală, Ed. Brumar, 2008; Timpul poeziei (antologie bilingvă română-engleză), Casa editorială Odeon, Buc., 2009; Geo Vasile, “Resistenze bruciate“, Ed. Akkuaria, Catania, 2011; Geo Vasile, “Poeti romeni al bivio“, Scrisul românesc, 2012; Geo Vasile, “L’Alveare d’oro dell’invisibile, 150 anni di poesia romena, Ed. Contact internaţional, Iaşi, 2013, Geo Vasile, “Poesia romena. Sogno Suono Segno“, Ed. Il Foglio Letterario, Piombino,2014, Geo Vasile,  Te rog Beatrice. Una storia soggettiva della poesia romena / Ti prego Beatrice, ed. bilingvă româno-italiană,  Ed. Tracus Arte, 2015.

    Premii Literare: 1992 – Marele Premiu pentru poezie la Festivalul internaţional “Lucian Blaga”, Sebeş-Alba ediţia a XII-a; 1996 – Premiul Ronald Gasparic la Concursul internaţional de poezie “Ronald Gasparic”, ediţia a IV-a; 2000 – Premiul pentru poezie al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti; 2000 – Premiul pentru poezie al Asociaţiei Culturale “Iulia Haşdeu” – Club UNESCO.

    Ţesătoare  de  giulgiuri
    în  lumina  occidentului

    Mai lasă-mă!

    încă nu m-am săturat de atâtea apusuri mortuare.

    mulţi zic: Dumnezeu este moartea. moartea este Dumnezeu.

    apoi se îndepărtează.

     

    la mesele joase printre bonzi şi porcari am zăbovit îndelung

    rupând din soare cu unghiile

    gustând

    dând maţului ce este al maţului. mereu peste saţ.

    săturată nicicând.

     

    Cucernice feţe, câinoasă adunare, le-am spus

    înclinându-mă,

    pe lângă evlavia voastră

    blasfemia e aur curat. din ea voi ciopli

    un nou Dumnezeu. (au tăcut duşmănos

    din rărunchi).

    *   *   *

    Ştiu acum:

    şi-n infern oameni cu mâinile goale înalţă altare

    lui El Elyon

     

    preoţii lor binecuvântând abatorul

    crapă ţeste de vaci şi de boi, cântând liturghia

    furioşi

    cu bale la gură. procleţind, trecleţind

    pentru serviciul divin plătiţi cu sferturi de vită

     

    în temple se frige pastrama

     

    confesorii învârt ciocanul cel mare

    al Domnului

    spre convertirea păgânului

    izbitura-i aprinde aceluia-n cap

    un fulger stupendum

    et fascinans

     

    mulţi au zis: cu folos e zdrobirea de oase

    că aduce-ndreptare

    şi

    limpezire de minte…

    *   *   *

    E pavoazat cu icoane tartarul. vuieşte

    de frenezia supliciilor

    rafinat transformate-n delicii

    prin tehnici extatice deprinse-n pustiu. de mor-

    tificare

    de însetare şi nemâncare

     

    de îndobitocire-ndelung exersată lângă-un mare maestru

    care ţine deasupra alumnului o căldare-nclinată

    cu zeamă de varză

    vărsându-i pe răni din belşug saramura…

     

    şi parlagiul (aici) îşi trage veşmântul de sac

    îşi înnoadă cilicii

    plânge casapul

    ţinând în mână un scalp

    tatuat cu versete din biblii

     

    (multe lacune în textul

    infestat de bacilii din beciul Sfântului Scaun

    cu vopselile-ntinse de lacrima celui belit

    de gealaţi luminaţi

    umanişti

    mânuind cârlige şi cleşti, in nomine Dei,

     

    pe muzică sacră. de Bach).

    *   *   *

    Şi-n infern cei pioşi ridică jertfelnice,

    paturi

    pentru tortúrile dragostei

    ale destrăbălării Aceluia cu fiicele voastre

    agonizând în poziţii lascive

    podidite de sânge după îmbrăţişarea divină.

     

    (şi voi toţi împrejur, privitori,

    lutului dând

    ce e al lutului: băuturi şi mâncări

    şi iubiri ilicite

    scurte, gâfâite, cazone)…

    *   *   *

    Le-am pus întrebări. despre pulberi şi despre

    vânare de vânt

    au tăcut

    rumegând. regurgitând

    măcinând paradoxuri ce scârţâie-n dinţi ca pietrişul

     

    sfărâmătoare de minte.

     

    le-am mai spus:

    tăietorii de frate sunt fiii fiicelor voastre

    aserviţi unui soare obscur

    ce-a lucit violent şi apoi s-a răcit

    consumându-şi tot gazul lampant…

     

    poţi citi la lumina marilor ruguri, poţi s-aprinzi

    de la pară ţigara

    poţi să scrii inspirat Iliada

    resuscitaţi de friptoare

    morţii zvâcnesc în şezut şi-ntind braţe spre cer

    aplaudând furtunos

    până se scurge din ei tot lichidul grăsos, inflamabil

     

    poţi să scrii despre sfinte masacre. cu

    sumedenii de morţi

    ce stau rânduiţi ca buştenii pe câmpul de luptă

    umăr la umăr

    cu feţe umbrite

    de largile aripi ale Domnului lor

     

    planând

    necrofag…

     

    peste toţi, peste toate

    pică frunze scrise mărunt, ilizibil. citesc

    şi rescriu

    codul de legi al nebunilor.

    codul deontologic emis de ghilda casapilor…

     

    *   *   *

    Crepuscul.

    holocaust. jertfă sau crimă?

    din carnea mea

    soarele îşi retrage încet energiile

     

    El über alles

     

    mai rabdă-mă, spun,

    încă n-am încheiat capodopera, valul

    de pânză cernită,

     

    ţesătoare de giulgiuri în lumina Occidentului.

     

    mai lasă-mă, spun,

    dar soarele meu pierde raze. şi eu, întristata,

    pierd sânge…

     

    Himeneu

     

    Îl văd înaintând prin furia nopţii

    picioarele-i sunt încă topite în magmă

    nu are

    roşu, mut, neprieten

    preaiubitul!

     

    îmi suflă în gură cuvântul. şi talia mea se îngroaşă.

    (ţin în braţe un soare enorm

    madonă cu prunc gângurind

    iuventutea lui tristă, hebetudinea mea luminoasă).

    în taina talamului cu sfială i-am scos obrăzarul

    cum scoţi fecioarei veşmântul.

    era frumos ca diavolul

    când primeşte lumina din spate, de la Dumnezeu.