Patrimoniul naţional imaterial – dimensiune esenţială a culturii

0
66

Mărţişorul este o tradiţie de primăvară transmisă încă din Antichitate ce constă în purtarea unui şnur împletit cu alb şi roşu ; în vechime era confecţionat de femei şi dăruit membrilor comunităţii care-l purtau la gât, la mâna, la glezna, prins în piept cu începere din 1 martie. Legat şi de practicile tradiţionale agrare el era prins de crengile înflorite, aruncat pe brazdă nouă, în fântână, prins în coarnelor animalelor de muncă. Mărţişorul are şi o funcţie de protecţie a gospodăriei şi a sănătăţii. În mediul urban tradiţia a suferit modificări importante: şnurului i s-au adăugat diverse pandantive şi este dăruit în mod exclusiv femeilor.

Atât în comunităţile rurale cât şi în cele urbane se păstrează încă funcţia socială a acestei tradiţii ( împărtăşirea bucuriei începutului primăverii ) dar este legat şi de simbolul maternităţii şi de cel al iubirii (albul semnificând puritatea sentimentelor iar roşul vitalitatea).

Amuletele care se leagă astăzi de şnurul tradiţional sunt dintre cele mai diverse (unele fără nicio legătură cu zona creştină a Balcanilor unde este practicată această tradiţie).

Demersuri concrete pentru acceptarea Mărţişorului ca formă de practică, ritual tradiţional ancestral ce include şi trimiterea la meşteşuguri tradiţionale în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO se fac constant.

Mai concret Mărţişorul face parte din seria de practici tradiţionale aparţinând patrimoniului imaterial, acel patrimoniu care se referă la tradiţii şi expresii orale, practice sociale şi ritualuri, artizanat tradiţional şi tot ceea ce, în virtutea convenţiilor UNESCO pentru patrimoniu (Convenţia de la Paris din 2003 fiind textul fundamental) reprezintă o mărturie a valorilor, credinţelor, cunoştinţelor şi tradiţiilor naţionale ce pot depune mărturie despre vechimea şi autenticitatea lor în spaţial mondial.

Astăzi în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al UNESCO România are câteva elemente: Ritualul Căluşului, Doina, Tehnici de prelucrare a ceramicii de Horezu, Colindatul de ceată bărbătească şi Jocul Fecioresc.

Mărţişorul, dosar internaţional realizat în cooperare cu Republica Moldova şi Bulgaria, ar fi şi o prioritate a Ministerului Culturii, alături de autorităţile din ţările menţionate, pentru a fi propus spre acceptare în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Imaterial al UNESCO.

Proiectul realizat împreună cu Comisia Nationala a Romaniei pentru UNESCO, Universitatea Bucuresti (reprezentata de conf. univ. dr. Ioana Fruntelata, si prof. asociat dr. Corina Popescu) şi Colegiul National Octav Onicescu, Colegiul German Goethe, Liceul Teoretic Dante Alighieri, precum şi cu aportul unor cercetători şi muzeografi din Republica Moldova şi Bulgaria si prin implicarea unor cadre didactice si a elevilor din scoli si licee din Serbia, Republica Moldova, Bulgaria, Republica Macedonia de Nord si Muntenegru şi intitulat PLEDOARIE PENTRU PATRIMONIUL INTANGIBIL. Tradiții și meserii pe Lista patrimoniului cultural imaterial UNESCO s-a conturat că urmare a unui prime conferinţe pe care proiectul Patrimoniul Educativ a realizat-o cu ocazia Zilelor Patrimoniului European în octombrie 2016.

Proiectul educațional subregional urmărește conectarea și schimbul de experiențe, cunoștințe și bune practici între școli, comunități și autorități privind meșteșugul realizarii de covoare de perete și practicile culturale asociate zilei de 1 martie.

Martisorul / Martenica / Martiuka este o tradiție unică în sud-estul Europei (România, Bulgaria, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Republica Moldova și părți din Albania sau Ucraina) care sărbătorește sosirea de primăvară; face parte din patrimoniul cultural intangibil al listei UNESCO (UNESCO 12 COM 11. 11. B.7). Practicile culturale asociate cu 1 martie cuprind tradiții transmise din cele mai vechi timpuri pentru a sărbători începutul primăverii. Practica principală constă în fabricarea, oferirea și purtarea unui fir roșu și alb, care este apoi dezlegat atunci când este arătat primul copac de floare, înghițire sau barză. Alte câteva practici locale, de asemenea, fac parte dintr-o sărbătoare de primăvară mai mare, cum ar fi acțiunile de purificare din Moldova. Educația informală este cel mai frecvent mijloc de transmitere: în zonele rurale fetele tinere sunt învățate cum să facă firul de către femeile mai în vârstă, în timp ce în mediul urban ucenicii învață de la profesori, meșteșugari și prin educație informală. O altă ocazie pentru transmitere este oferită de atelierele Martenitsa / Martinka / Mărțișor organizate de muzeele etnografice.

În trecut, covoarele de perete produse de țesături în comunitățile din România și Republica Moldova au fost folosite nu numai ca elemente decorative și surse de izolație, ci și ca parte a zestrei miresei. O varietate de tehnici au fost necesare pentru a produce piesele cu motive impresionante. Aceste zile, covoarele de perete sunt în principal apreciate ca opere de artă pentru spații publice și private și expuse la festivaluri și ceremonii de oraș. În sate, fetele învață forma de artă de la mama sau bunica lor, în timp ce în orașe, centre de asistare, asociații și colegii, precum și muzee oferă cursuri. Privită ca o expresie a creativității și a markerului de identitate, măiestria pentru covoare de perete este, de asemenea, considerată un instrument de a uni grupuri în societate de diferite vârste și medii socio-economice. Participanți: echipe (coordonator de profesor / proiect și studenți – fete și băieți) din școlile ASPnet din România, Bulgaria, Republica Moldova, Fosta Republică Iugoslavă Macedonia, Albania, Muntenegru, Serbia și Ucraina.

Scopul Proiectului este protejarea și promovarea tradițiilor autentice legate de aceste practici în rândul elevilor și profesorilor în programele informale educaționale din școli.

Reuniunea finală a avut loc în România intre 29 octomberie – 1 noiembrie 2019, desfășurându-se după cum urmează:
a) Ceremonia de deschidere și conferința pe tema “PLEDOARIE PENTRU PATRIMONIUL INTANGIBIL – Tradiții și meserii pe Lista UNESCO a patrimoniului cultural imaterial”
b) vizite de cercetare la Muzeul Țăranului Român, la Muzeul Național al Satului “Dimitrie Gusti” și la meșteri populari
c) ateliere de creație
d) Ceremonia de expunere și închidere finală (premiile și diplomele vor fi înmânate echipei câștigătoare și tuturor participanților)
e) Jurnalul Proiectului cu o ediție online și o ediție tipărită care va promova proiectul prin ochii participanților (revista va include articole, mărturii, fotografii în timpul proiectului, de la expoziție și concurs final)

Concluzia acestui proiect este clară: elevii şi profesorii sunt interesaţi şi pot să contribuie eficient la obiectivul naţional de salvgardare şi promovare a patrimoniului naţional iar funcţia de patrimonializare, atât de necesară în îndeplinirea criteriilor de selecţionare în lista UNESCO este şi în acest mod îndeplinită.

Ca o concluzie personala, în calitate de profesori, credem că este necesar ca astfel de proiecte nu doar să existe, să se realizeze concret ci şi să beneficieze de sprijinul instituţiilor de cultură implicate în depunerea unui dosar la UNESCO.

Din fotografiile şi prezentările elevilor şi profesorilor putem înţelege că acest obicei tradiţional s-a modificat, i s-au acordat valori noi, urbane, chiar globalizante dar şi că aceeiasi martori implicaţi în realizarea proiectelor cunosc şi înţeleg importanţa păstrării acestei practici tradiţionale cu toate legendele şi simbolistica implicită, transmisă de la cei maturi către cei tineri.

Mărţişorul nu va dispare, nu se va aneantizeaza, aşa cum ar părea, în marea de kitch a societăţii globalizate dacă vom şti să menţinem interesul în rândul elevilor pe care îi educăm în şcolile noastre faţă de ceea ce este valoare cultural autentică.

Text:  Prof. Dr. Roxana Zanea si Prof. Dr. Marcela Graţianu

Galeria foto:

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here