România Citeşte.ro la Slobozia pe 12 Octombrie 2016

0
735

Revista Contemporanul şi RomâniaCiteşte.ro
Biblioteca Județeană Ștefan Bănulescu Ialomița
Salonul de carte ediția XXVI-a, 2016

 a organizat o lansare-eveniment a antologiei

Psalmi de Aura Christi

Amfitrion: Elena Balog, director interimar Biblioteca Județeană Ștefan Bănulescu Ialomița

Conferinţă, lecturi publice, discuţii interactive cu publicul, lansări şi expoziţie de carte. sigla-romaniaciteste-ro-reprezentativaLansarea a avut loc în data de 12 octombrie 2016 la ora 12:00, în cadrul Salonului de carte Ediția XXVI-a, organizat de Biblioteca Județeană Ștefan Bănulescu Ialomița, Bdul Matei Basarab, nr. 26, Slobozia, Judeţul Ialomiţa.

„Nu mai căuta să înţelegi totul; miră-te, fii; dacă ai forţa de a te minuna, deci, exişti, deci, eşti viu. Dacă cineva mi-ar fi citit această frază în prima tinereţe sau în mai pentru toată puştimea romaniaciteste-salonul-de-carte-slobozia-octombrie-2016cu gâtul sucit după problemele esenţiale ale omenirii genialoida adolescenţă, cred că aş fi ridicat sprâncenele a uimire. Sub catapeteasma acelei vârste de vârf a omului, viaţa e văzută ca un teatru al înţelegerii, al împlinirii şi victoriei. Cât de departe sunt, acum, de limbul acelei credinţe! Câte livezi şi grădini de timp am traversat, ca să ajung la un adevăr atât de simplu, încât catastifele lui savante par a fi decupate din registrele fantasticului: viaţa aşa cum e şi cum ne-o dorim să fie nu are nici o legătură cu înţelegerea.

La naştere, Parcele au prezis, firesc, o sumedenie de evenimente, faste întâmplări şi mai mult sau mai puţin norocoase accidente, uitând să ne anunţe că înţelegerea nu figurează printre ele. În schimb, ni s-a oferit o lume halucinantă: eul. Descoperindu-l, redescoperindu-l mereu pe cont propriu, nu-ţi doreşti decât un singur lucru: să întârzii în matricea lui primitoare şi ostilă, în egală măsură, să rămâi în microcosmosul acela ca într-o patrie la care revii, ca Ulise la draga, visata şi dorita lui Ithaca. Ithaca care rămâne a fi eul pentru fiecare se impune să fie regăsită după neostenite pribegiri prin lume. De cum ajungi, iarăşi, la tine, constaţi nu fără uimire că tot ce este adevărat şi proromaniciteste-ro-elena-balog-slobozia-biblioteca-oct-2016fund, tot ce contează exclusiv înlăuntrul tău se întâmplă. Restul nu e decât rătăcire, pribegire, drum care duce într-un singur loc: acasă, în tine. Aici, acasă, în tine, îl găseşti pe Dumnezeu, cu care stai faţă în faţă, ochi în Ochi, duh în Duh. Târziu, mai exact, la timp, am înţeles că mai toată viaţa am vorbit cu El. E un miracol şi un dar faptul că ceilalţi au văzut şi au auzit în felul în care am vorbit cu El poezie. Un miracol pentru care îi mulţumesc şi îl slăvesc în psalmi. Îi cer iertare că, uneori, aceştia sunt psalmi în răspăr.” (Aura Christi)

■ Fragment din conferinţa Poezia: exil, patrie sau destin? ţinută la Universitatea Ca Foscari din Veneţia – Ca’ Bembo, Aula Dottorato, Fondamenta Sangiantoffetti, 30123, Venezia, septembrie 2015

Ecouri critice (selectiv):

„Iată, în cuvintele Aurei Christi, curgând abundent, din surse ascunse, fluidul vivifiant al poeziei, să nu ne temem de retorica  majusculelor, al marii Poezii.” (Nicolae Balotă)

„Aura Christi a uimit critica de specialitate prin ample volute metaforice, calde, îndrăzneţe, abordând, în câteva volume, printr-o splendidă frondă, clasicul sonet poetic și dovedind o excelentă stăpânire a limbii, a mijloacelor specifice, într-o lirică a meditaţipsalmi-aura-christiei grave, adânci, exprimată în metafore, în care modernitatea şi sensibilitatea secolului se confundă, cu vigoare clară, de o marcată originalitate, tumultuos şi muzical aproape, într-o subtilă rezonanţă eufonică, cu trimiteri, accente şi imagini simbolice, cu marele torent al liricii europene de înalt nivel, de la Rimbaud şi Baudelaire, la Rilke şi Blaga. Şi, încă odată, la Țvetaieva şi Nichita Stănescu.” (Nicolae Breban)

„Mă auzi tu, oare, înstrăinato? Am citit poeziile tale la ceas de seară, pe o terasă, având în faţă colinele Ierusalimului. Eu nu sunt un bun comentator de poezie, cei care au scris despre poezia ta te-au «prins» foarte bine, ai forţă, un simţ rar al tragicului şi antene pentru transcendenţă…” (Leon Volovici)

„Ignorând retorica unei poezii postmoderniste intolerante, metonimice – balizându-se în criteriul retoricului, un trop ajunge, iată, să impună un model poetic – Aura Christi continuă să ofere un ospăţ metaforic. Psalmul coexistă cu viziunea aspră, expresionistă. Universul şi romaniciteste-ro-aura-christi-autografe-carti-biblioteca-slobozia-octombrie-2016limbajul au torsiuni tragice, în naraţiuni poematice deopotrivă fruste şi fabuloase, cvasimitice. Moartea e o prezenţă familiară, ca privirea şi olfacţia însăşi. Mitul e prezent ca joc automodelator. Calea spre mit ajunge o traversare a suferinţei.” (Marian Victor Buciu)

„A scrie căderea apocaliptică nu e uşor. E un merit al Aurei Christi faptul de a găsi singura soluţie la această cădere fatală, dată din pornire: cel care o scrie o şi «opreşte», «incitând rigoarea/ celui din urmă frig». Doar un fel de zeu al poeziei, o divinitate descoperită cu greu, conştientă de destrămarea mitului, poate să impună din nou mitul: instituirea «mai viului» este cu putinţă doar datorită morţii. Învierea nu e posibilă decât datorită ei. Sensul celei mai mari dintre taine se dezleagă, astfel, paradoxal, prin răsturnarea negativităţii generale a sensului. (…) Descoperirea făcută de poetă este că realul însuşi are origine poetică (nu reală!), prin căderea în «emisfera cealaltă», de parcă Dante însuşi ar fi acum reeditat în altă semantică: «Ah, calul e fiu al pegaşilor dintotdeauna». Fiinţele existente îşi au obârşia în himere, iar realitatea ia fiinţă din metaforă. (…) Altă «descoperire» poetică: întreg mitul temporal al omenirii poate fi ranversat. (…) Iată, deci, cum se poate recupera mitul într-o epocă în care toată lumea postmodernă a visat la demitizare şi dez-iluzionare pentru a se apropia de realul ca atare.”  (Ștefania Mincu)

 

Psalmi de Aura Christi

 

Povestea străinătății mele

„D’où venons-nous? Que sommes-nous? Où allons-nous?”

Paul Gauguin

 

Ce sunt eu? am întrebat vântul, iarba,aura-christi

Îngerul meu păzitor și-apoi noaptea.

De unde vin și încotro mă îndrept?

am întrebat vulturul,

porumbița din templu

și buburuza, iar, mai târziu,

o grădină de măslini

și craterul uitat al unui vulcan,

locuit de-un înțelept. Niciodată

n-am primit nici un răspuns.

Se făcea o tăcere de gheață;

o tăcere de început de lume,romaniciteste-ro-aura-christi-autografe-biblioteca-slobozia-oct-2016

de daimon răpus.

 

Ce sunt eu, totuși, ce sunt?

am întrebat-o exasperată pe Mama,

care – e cât se poate de clar –

nu se putea să nu știe:

sunt trup și suflet adus pe lume

din trupul și sufletul ei.

Căzând pe gânduri, ea, sfânta, a surâs;aura-christi-portret

și, într-un târziu, s-a auzit șoptind:

– Nu vezi cât de străină ești?

Ne despărțeau ani lumină.

Eram sub semnul roșu

al celei mai luminoase stele,

miracol numit Aldebaran.

Nu pricep de ce plângeam.

Nu pricepeam din ce pricini

străinătatea mea creștea ca o plantă,

ca o grădină dumnezeiască,

peste vară și toamnă, peste vârfuri,

vulturi, capre și coame, peste cai și iarbă,romaniciteste-ro-aura-christi-autografe-psalmi-biblioteca-slobozia-oct-2016

peste nouă mări și nouă țări,

ah, cum mai creștea, se îmbelșuga,

prospera – Doamne, slavă, slavă –

secundă de secundă, an de an.

 

Și, totuși, și totuși: ce sunt?

Nu mă mai opream

și scriam din infern, cu dragoste,

și nu mai tăceam.

Alergam prin pădurile țării mele

tăiate în disperare și tot întrebam:

seara, drumul, zimbrii, mistreții,

animalele de sare și vis ale văzduhului.

Târziu, revenită acasă, am întrebat

stejarul uriaș din curtea vecinilor.

Ah, stejarul, acest trunchi dragromaniciteste-ro-prezentare-aura-christi-slobozia-biblioteca-oct-2016

al nu se știe cărei zeități,

cu care stau față în față

și-mi arde inima,

și-mi arde ochii,

și-mi arde sufletul, da, stejarul –

amprentă a melancoliilor mele –

era atât de trist, atât de mândru

și mai tăcut ca un șoim.

 

Pe urmă, când târziul începuse

să putrezească puțin câte puțin,

am întrebat cu o jumătate de gură

marea, prietenii de o viață

și, mai cu seamă, dușmanii.

Depun mărturie:

n-am auzit decât ecoul secundei

care a murit în aerul excesiv

al acelor întrebări de pomină

făcându-și – ca faraonii – mormânt.romaniciteste-ro-citind-citind-poeme-aura-christi-oct-2016

 

Ziua a şaptea

Letopiseţe în văzduh transcrie toamna

şi trece cu pas zvelt, târziu, o punte.

Vântul sculptează cu degetele-i reci

basorelieful V-ului din frunte

 

şi-alege oamenii cu toamna-n trup.

Ziua a şaptea se-apropie de asfinţit.

Privirea ta-mi ridică sângele-n obraji, în tâmple,

când te întreb: „La ce te-ai mai gândit?”

 

Tu taci. Din strania tăcere cad frunzele

şi cerul îşi adună tristeţile-n icoane,

fântânile-şi adulmecă răcoarea,

poteca-şi urcă sufletu-n lucarne.

 

Întreaga toamnă îşi pune noi odăjdii,

cum a fost scris de mult în Cartea Sfântă.

Lumina strânge aezii pe cărări, în chioşcuri,

parcuri, în saltul peştilor, slăvit de-o stâncă.

 

Singura cale

La faptele tale            romaniciteste-ro-slobozia-biblioteca

m-am tot gândit

şi la minunile

dăruite doar celor

care nu pot trăi

fără ele.

Din noaptea ta

am răsărit

ca amiezile mari

din deştepte inele,

desenate-n vârtejul

rece al apelor.

August ruminat

de contradicţii,

singura cale

dezvelind-o subit…

Printre fluturi şi roze,

rabinii miresmelor

şi crăiţe solemne

azi mâna ta vie

s-a odihnit.

 

Nu ştiu de ce

Nu ştiu de ce mă apăr de începuturi cât pot.

Aştept până amfora inimii, treptat, se umple.romaniciteste-ro-aura-christi-poeme-biblioteca-slobozia-oct-2016

Toate izvoarele încep din glodul frământat

de îngerii zburători, care, împunşi în coastă

de ceva nelămurit, au învăţat să umble

 

noapte şi zi, nestingheriţi, printre oameni,

până îi îmblânzesc de tot, şi-i fac prieteni,

apoi, într-un târziu, cad seceraţi de oboseală, aleg

câte unul la nimereală parcă şi în trupul lor

îşi trag sufletul un an întreg.

 

Pe urmă unii se retrag numai ei ştiu unde,

fără să lase urme, semne ori vreun zălog,

şi aşteaptă să li se umple amfora inimii

şi să dea peste margini. Între timp,

se apără de un alt început cât pot.

 

Heraclit

Eu le-am făcut dreptate păsărilor.

Cerului alb o boltă zveltă i-am zidit.

Şi-atunci, de ce tristeţile mă împresoară,

când ochii nopţii se deschid în iarbă,

fântâni şi mări, apoi, târziu de tot, în fiecare?

 

Urşilor, leilor şi cerbilor eu le-am făcut dreptate

şi-am adunat copacii, zimbrii şi plantele în mână;

era prima pădure de când lumea. Şi atunci,romaniciteste-ro-aura-christi-biblioteca-slobozia-2016

de ce mă-nchid în somn, ca morţii în pământ

şi ca tăcerile străvechi – în prunci?

 

Pe tine, şovăind, târziu, când seara

fulgera tăcut şi fioros la asfinţit, din coasta

lui Adam, cântând, eu te-am cioplit. Şi-atunci,

de ce îmi tulburi liniştea? Ce ai găsit în ţipătul acela?

Spre care depărtare din gura lui tot curgi, şi curgi?

 

Zori de zi

Lumina îşi trimite solii în mesteceni,

îşi uită focurile-n roze şi-asfinţit.

E seară şi-n cuvinte; arhanghelii îi legeni.

Totul se-arată oarecum sfârşit.

 

Zorii de zi aşteaptă să te-nchege,romaniciteste-ro-citind-citind-popeme-aura-christi-oct-2016

când Atropos şi-ascute foarfecele.

Tu ai văzut hotarul dintre oameni-lege,

în timp ce au căzut pe gânduri Parcele.

 

Copacii şi-au scos umbra la păscut.

Respiră-n toate o aşteptare surdă.

Adună frumuseţe grădina din belşug

şi râde-n mânzul crud ce zburdă

 

după fluturi, iepuri de câmp şi viespi.

Când pacea şi-a scos puii, îi număra la soare

şi rouă culegea dintre coroanele de cerbi,

noaptea de zi am despărţit, şi mare

 

mi-a fost uimirea: în candidele sfere

ale amiezii pluteau ca-n vis, uşor, cântând,

fiinţe-nfrigurate, privighetori stinghere

de cum prindeau relief şi duh în gând.

 

Ca prin ceaţă

E toamnă printre îngeri, pe sub ape

şi eu abia de-mi amintesc

din care arbore am smuls acel cuvânt

şi unde, dulci, silabele-i nuntesc,

din culme-n culme rătăcind.

 

Cum se numeşte pasărearomaniciteste-ro-slobozia-biblioteca-ialomita-2016

ce l-a clocit, discret retrasă?

Unde să-i fie patria, văzduhul

ezitant, povestea, poate lutul

şi cea din urmă casă?

 

Ah, trece timpul, cum la vânătoare

câinii de rasă merg după stăpân.

Secundele se arcuiesc în felu-n care

respiră coamele: precipitat, adânc,

ca vulturii tăind fâşii cerul alpin.

 

Mă smulg din mine; capul mi-l întorc

spre acea toamnă de demult;

văd ca prin ceaţă pomul vieţii, animale,

preoţi dormind, pierduţi în zale.

Şi-un vâjâit al unui corp ceresc ascult.

 

Porumbița din templu

Urmam un ritm devastator.

Urcușul devenea imposibilromaniciteste-ro-expozitie-slobozia-biblioteca-oct-2016

și lumina devoratoare,

când am intrat brusc în templu

cu sufletul la gură.

Am închis ochii.

Trebuia să mă obișnuiesc

cu lumina de-acolo:

palidă, aproape obscură.

 

Stam față în față:

eu – un om,

ca un arbore desfrunzit,

ea – o pasăre,

ca o ancoră a cuiva

mult mai puternic

și mult mai mare.

Mi-am ținut respirația

din teama de a o speria.

Ea și-a ținut privirea

agățată de respirația mea,

ca o liană, ca un braț atârnând

de-a lungul unui trup obosit,

după un efort suprauman

prelungit.

 

Ea și-a plecat capul mic

a mirare pe o parte;

și mă privea.

Ah, cum mă privea!

Și tot ciugulea

dintr-o tavă așezată

în miezul altarului…

 

Țin minte felul în care

mă fixa porumbița,

care știa că bruscromaniciteste-ro-biblioteca-slobozia-elena-bologa-director-oct-2016

am înțeles totul.

Țin minte

lumina bubuitoare,

în care

m-am aruncat

la ieșirea din templu.

 

Ca bucăţile din Osiris

Ca bucăţile din Osiris rupte –

aceste versuri în marginea toamnei divine…

Nu le-ajung nici la tibie, nici la genunchi,

când m-adun din urcuşuri abrupte

în abia recunoscutul trunchi

 

şi la matcă mă-ntorc după lungi pribegiri

nu se ştie din ce pricini, nici până când.

Abia de mai văd aripa care mi-a fost pământ.

O, tandre sincope, dulci amăgiri

în aerul murdar şi sfânt,

 

nu-i de făcut nimic; o lume e de făcut,romaniciteste-ro-conferinta-discurs-aura-christi-oct-2016

căci toate erau bune foarte. Carte a vieţii sfântă,

moartea nu-i nicăieri; am căutat peste tot.

Zeul respiră într-o aripă frântă,

de animal căzut în bot.

 

Apocalipsa albă

Nu-mi plăceau marile oraşe,

nici arterele, nici aglomeraţiile.

Nu mă omoram după cerul de beton.

Mi-era frică, uneori, de oameni şi o luam

la sănătoasa din aerul de carbon.

 

Da, fugeam mâncând pământul

printre fluturi, cireşi şi roze, ca să vânez

vechi ritmuri şi prea dragi miresme.

Mi se făcea dor de ceva imposibil,

când mă holbam la roua de pe glesne.

 

De ochii miraţi ai Mamei mi se făcea dor,

când i-arătam cu degetul luna, strigând: o vezi?

Ca şi noi, oamenii, spunea Mama, luna

are ochi, gură, nas, sprâncene; zâna ei

bună va aduce cele mai mari zăpezi.

 

Straniu, a doua zi ningea ca în basme.

În curând vedeam totul acoperit de troiene

cât casa. Erau albi arborii, albe acoperişurile.

Animalul uriaş al apocalipsei albe ne-nghiţea

în ritmuri precaute, viclene.

 

Surâsul prinţului Mîşkin

 

Când nu mai e nimic de salvat,

dacă, totuşi, te încăpăţânezi şi cauţi,

ai şansa să găseşti un rest, oricât de fragil,

crescut din surâsul falsului idiot Mîşkin,romaniciteste-ro-expozitie-de-carte-slobozia-biblioteca-oct-2016

din ţipătul unui copil.

 

Iar dacă mai cauţi, nu ai cum să nu vezi:

în tine e Abel, şi tot acolo Cain răspunde la apel.

Teroarea gândurilor duble dă nu puţin

de furcă. Incredibil de lent, moartea

coboară în bernă ultimul drapel.

 

Ce coincidenţă stranie: abia atunci

simţi cum, treptat, apele ultime se retrag.

Abia atunci te regăseşti singur cuc pe lume.

Învins între învinşi, ca din bolgie

fluturat la orizont, vezi un imaculat catarg.

 

La mormântul lui Iosif Brodski

Letum non omnia finit./ Cu moartea nu se sfârşeşte totul.”

[Inscripţie pe piatra tombală a poetului rus, înmormântat pe insula San Michele, în apropierea lui Ezra Pound – n.n.]

Propertius                

 „Только пепел знает…”/ „Numai cenuşa ştie…”

Iosif Brodski

 

Toamna e în zenit; iată-mă, Doamne,

în murmurul ierbii care adoarme

pe muchia urbei încolţite de frig

şi lupii prin care tristeţile-mi strig.

 

Singur, sub iederă, duhul mi-atrag

bezne-nzidite în sarcofag,

de secoli umbrit de pini, unde-ascult

tăcerea dând rod în distihul pierdut.romaniciteste-ro-aura-christi-poeme-slobozia-biblioteca-oct-2016

 

Totul e cum s-a scris în carte.

Din psalmi, războaie, istorii moarte,

prin milenii, hrisoave, curge şi curge

privirea ta, uşor, demiurge.

 

Tu eşti ca marea, tu eşti ca focul,

tu eşti ca cerul purtat de norocul,

în care lucrăm – duh în duh –

pământuri, ochi, temple, văzduh,

 

abur, mireasmă; totul prin tine

devine rotund, fără pată. Cine

răstoarnă duhu-n eroare

şi văzduhul în pasărea mare?

 

Mă ridic din pietre, melancolie.

În amurgul zeilor, toamna ştie:

din infern cu dragoste cântă

frumuseţea ctitorită să mintă.

 

Sora mea, moartea, pe toate le ştie.

Peste culmile albe, în liniştea vie,

un ultim surâs în cartea vieţii

înfloreşte în umbra tristeţii…

 

De tine mi-e dor, Doamne. E frig,

prin furtuni şi lagune tristeţea o strig.

În acest poem îşi fac cuib albatroşii

de sub pleoapa trandafirilor roşii.

 

În acest poem, singur, prin tine

apun, luminez, mă întunec,romaniciteste-ro-aura-christi-autografe-biblioteca-slobozia-oct-2016

răsar, iubesc, mă sting în oricine

şi-n iarba învinsă lunec.

 

Să nu te sperii

Să nu te sperii orice s-ar întâmpla.

Iarba e la fel de verde ca altădată.

Căzuți pe gânduri, pegașii luminii

te răsfoiesc ca pe o carte

 

și întârzie, de parcă și-ar fi găsit

liniștea într-o casă a nimănui.

Să nu te sperii. Toamna dă semne

din ochii nu se știe cui.

 

Totul se-acoperă de cenușa anilor.

Cad heruvimi prea copți din cer.

Zumzăie destinul. A venit vremea.

Se sparge cercul vârstei de fier.

 

Să nu-ți fie teamă. Sunt aici.

Te aștept în miresme, vulturi, culori.

Acest drum de țară e mâna mea,

călcată de tine de-atâtea ori.

 

Galeria foto a evenimentului:

Materialul video a evenimentului:


AFCN-cofinantator-AfisRomania-2016

Puteți viziona Galeria foto RomâniaCitește.ro (click aici)

Puteți viziona Videoteca RomâniaCitește.ro (click aici)

 sigla-romaniaciteste-ro-reprezentativa

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here