Friedrich Nietzsche despre filologia clasic─â

0
215

Umanismul de tip filologic, ca unul din fenomenele cele mai caracteristice ale Rena┼čterii, evolueaz─â conform logicii sale interne c─âtre o ÔÇ×cast─âÔÇŁ sau un ÔÇ×ordinÔÇŁ ce formeaz─â o elit─â intelectual─â, care se va ├«nchide, ├«n cele din urm─â, ├«n sine, alc─âtuind o m├ón─â de ale┼či, ce ├«┼či extrag puterile lor de via┼ú─â nu din tr─âirea efectiv─â a prezentului dat, ci refugiindu-Ôüáse din fa┼úa acestuia ├«n cunoa┼čterea dezinteresat─â a unui trecut mult ├«ndep─ârtat, care nu mai poate fi re├«nviat cu nici un chip.

Prin demersurile sale teoretice, Nietzsche atinge o latur─â paradoxal─â a con┼čtiin┼úei moderne a istoricit─â┼úii: trecerea relativului ├«n absolut sau, astfel zis, absolutizarea relativului. ┼×tiin┼úele istorice au ├«nregistrat progrese rapide, concretizate ├«n remarcabile rezultate c├ót prive┼čte cunoa┼čterea trecutului, a lui ceea ce a fost, dar nu mai este. Omul se raporteaz─â ├«n istorie la ceea ce a fost din punctul de vedere al lui este, adic─â din perspectiva unui prezent alunecos, mereu schimb─âtor, totdeauna altul, ceea ce este de natur─â s─â provoace o relativizare extrem─â a perspectivei istorice. ┼×i, totu┼či, mai r─âm├óne atunci ceva absolut ├«n istorie? Pentru Nietzsche a ├«ncerca un r─âspuns la aceast─â ├«ntrebare implic─â o dificultate greu de trecut. R─âzvr─âtit contra cre┼čtinismului ┼či a lui Dumnezeu, el alung─â orice absolut din g├óndire ÔÇô Dumnezeu este mort, declar─â el profetic ├«n Zarathustra, ┼či cu aceasta ┼či lumea care a crezut ├«n acest Dumnezeu cade sub amenin┼úarea mor┼úii. Se declan┼čeaz─â o criz─â a tuturor valorilor absolute, ce-Ôüá┼či aveau r─âd─âcina lor ultim─â ├«n Dumnezeu, ├«n lipsa c─ârora omul alunec─â pe panta unui periculos ┼či distrug─âtor relativism. ┼×i, totu┼či, se contureaz─â un absolut ┼či ├«n planul istoriei prin materia istoriei ca atare ÔÇô desacralizarea lui Dumnezeu absolut care se pierde ├«n relativ ├«nseamn─â sacralizarea istoriei, divinizarea sa, prin ├«mprejurarea c─â orice fapt istoric fiind strict individual, unic ┼či irepetabil, devine prin aceasta un absolut; el a fost odat─â ┼či nu va mai fi niciodat─â ├«n exact aceea┼či formul─â de existen┼ú─â. Aceast─â situa┼úie se sprijin─â ┼či pe structura proprie timpului istoric luat ca un soi de curgere uniliniar─â progresiv─â, ├«n care nu exist─â posibilitatea reversibilit─â┼úii. Pentru Nietzsche istoria, ca mediu de a fi propriu omului, prezint─â o structur─â tensionat─â; ea constituia vasta scen─â pe care se joac─â drama condi┼úiei umane obligat─â s─â se zbat─â ├«ntre polii opu┼či ai Absolutului ve┼čnic neschimb─âtor ┼či al Relativului ve┼čnic schimb─âtor.

Numai c─â tabloul antichit─â┼úii clasice pe care ├«l vehiculeaz─â umanismul modern nu poate constitui un reper istoric absolut, ├«ntruc├ót cuprinde pe l├óng─â culorile sale originare, deformate de vopseaua aruncat─â de cre┼čtinism, ┼či alte numeroase retu┼č─âri datorate abilit─â┼úii dob├óndite de filologii clasici ca mae┼čtri ├«n cunoa┼čterea lumii greco-latine. Cum spune Wilhem Windelband, aceast─â antichitate a umanismului filologic modern nu este dec├ót un fel de fat─â morgan─â a istoriei, v─âzut─â doar cu ochii unei imagina┼úii ├«nfierb├óntate ce, neput├ónd arunca o privire ├«nainte, ├«n viitor, este nevoit─â s─â ├«ntoarc─â ochii ├«napoi, ├«n trecut. ÔÇ×Acum, ├«ns─â, ├«n splendoarea minunat─â a celei mai ├«nalte perfec┼úiuni, lumea greac─â se arat─â din nou spiritului german ca o fata morgana istoric─â. Idealul unei umanit─â┼úi pure, al unui echilibru al tuturor ├«nclina┼úiilor fiin┼úei omene┼čti, al unei dep─â┼čiri a contradic┼úiilor naturii sensibile ┼či suprasensibile, al unei vie┼úi spirituale colective ├«n care fiecare individ potrivit cu cea mai ├«nalt─â intensificare a particularit─â┼úii sale s─â reprezinte totalitatea ┼či s─â tr─âiasc─â interior ├«n toate direc┼úiile sale ÔÇô acest ideal al unei dezvolt─âri culturale superioare, pe care prezentul nu-l ofer─â, a trebuit s─â fie, odat─â, real, ├«ntr-Ôüáo fericit─â ├«mplinireÔÇŁ. Filologia ├«┼či duce, deci, la ├«mplinire munca sa educativ─â f─âc├óndu-Ôüá┼či aliat o antichitate idealizat─â, fals─â, ce treze┼čte un fals entuziasm, ├«n numele c─âreia nu se pot fabrica dec├ót oameni fal┼či. Ace┼čtia nu se mai arat─â capabili a se ├«nrola ├«n marea cruciad─â a lumii contemporane, care nu mai poate fi condus─â de cre┼čtinism pentru simplul motiv c─â este dus─â contra cre┼čtinismului, ├«n┼úeles de c─âtre Nietzsche ca cea mai mare ac┼úiune de pervertire la care a fost supus─â, vreodat─â, con┼čtiin┼ú─â uman─â. Ea vizeaz─â s─â cheme la via┼ú─â un nou tip uman, supra-Ôüáomul, opus radical tipului uman produs de metanoia cre┼čtin─â, pe care religia egalit─â┼úii dintre oameni ┼či a iubirii de aproape l-Ôüáa ÔÇ×r─âsucitÔÇŁ ÔÇô cum ar spune Platon ÔÇô deviindu-Ôüál de la adev─ârat ax de sus┼úinere al oric─ârei personalit─â┼úi umane, ce rezid─â ├«n voin┼úa de putere, ├«n actul de a domina pe al┼úii. Declan┼č├ónd lupta contra instinctelor naturale ale omului, cre┼čtinismul ├«l mutileaz─â pe om, provoac─â o deviere a istoriei de pe f─âga┼čul ei natural. Cu aceasta se produce o falsificare a istoriei ├«ns─â┼či, care ├«l ├«ndep─ârteaz─â pe om de adev─âratul spirit al antichit─â┼úii. ÔÇ×Putem aprecia f─âr─â nici un pericol c─â istoria cre┼čtinismului pe p─âm├ónt este una din p─âr┼úile cele mai groaznice ale istoriei ┼či c─â aceasta trebuie s─â ia sf├ór┼čit. Desigur, prin cre┼čtinism s-Ôüáa prelungit ├«n epoca noastr─â ┼či antichitatea: ┼či dac─â aceasta dispare, dispare ┼či mai mult ┼či ├«n┼úelegerea antichit─â┼úii. Acum este timpul cel mai potrivit s─â o recunoa┼čtem: de┼či nu mai suntem condu┼či de nici o prejudecat─â ├«n favoarea cre┼čtinismului, dar ├«l ├«n┼úelegem ┼či prin el ┼či antichitatea, ├«ns─â numai ├«ntruc├ót cele dou─â sunt identiceÔÇŁ (fr. 257).

Nietzsche se refer─â la filologii clasici ├«n termenii de ÔÇ×ordinÔÇŁ sau ÔÇ×cast─âÔÇŁ pe care le prezint─â astfel: ÔÇ×Acest ordin const─â, pe de o parte, din asemenea oameni, care ├«┼či folosesc cuno┼čtin┼úele dob├óndite cu privire la antichitatea greco-Ôüároman─â pentru a educa cu ele tineri ├«ntre treisprezece-dou─âzeci de ani, apoi din aceia a c─âror sarcin─â este de a forma mereu astfel de profesori, deci, s─â fie educatorii educatorilor; primul tip de filolog este profesorul de gimnaziu, al doilea profesorul universitar. Primilor li se dau pe m├ón─â tineri ale┼či, a c─âror capacitate ┼či sentimente mai nobile sunt observabile la timpul potrivit ┼či pentru educarea c─ârora p─ârin┼úii pot s─â consacre din abunden┼ú─â timp ┼či bani; dac─â li s-Ôüáar ├«ncredin┼úa al┼úii, dintre aceia care nu corespund acestor trei condi┼úii, atunci, st─â la ├«ndem├óna profesorului s─â-Ôüái resping─â. Al doilea tip, care const─â din filologii universitari, accept─â oameni tineri care simt c─â se consacr─â celei mai sublime ┼či preten┼úioase meserii, ca profesori ┼či formatori ai neamului omenesc; iar─â┼či st─â ├«n puterea lor s─â se descotoroseasc─â de cei care se ├«mbulzesc f─âr─â a avea locÔÇŁ (fr. 145). O tr─âs─âtur─â ce revine permanent, ori de c├óte ori se traseaz─â portretul ÔÇ×ordinului filologilorÔÇŁ, ┼či care ├«n gura lui Nietzsche sun─â ca un repro┼č ┼či un avertisment ÔÇô interesul care ├«i str├ónge la un loc pe reprezentan┼úii ordinului filologilor este acela de a dispune de un instrument eficient ┼či comod de dob├óndire a p├óinii de toate zilele ÔÇô ÔÇ×Ar mai r─âm├óne ceva din filologie dac─â am scoate din ea interesele unui ordin, s─â spunem de a c├ó┼čtiga p├óinea zilnic─â?ÔÇŁ (fr. 125). Astfel angajat─â ├«n sluj-ba asigur─ârii nevoilor materiale de zi cu zi ale unei ÔÇ×casteÔÇŁ sau ale unui ÔÇ×ordinÔÇŁ, filologia clasic─â decade din ├«nalta sa demnitate teoretic─â de cunoa┼čtere dezinteresat─â a lumii clasice greco-Ôüálatine pentru a deveni ca mijloc de a te ├«ntre┼úine, ceea ce se cheam─â ÔÇ×profesie de via┼ú─âÔÇŁ. O asemenea ├«mprejurare este de natur─â s─â altereze condi┼úia moral─â ├«ns─â┼či a filologului clasic: pentru a-Ôüá┼či asigura c├ót mai optim condi┼úiile sale materiale de existen┼ú─â, filologul clasic este interesat s─â pun─â ├«n circula┼úie tot felul de prejudec─â┼úi ┼či supersti┼úii despre antichitate, s─â mutileze adev─ârata fa┼ú─â a existen┼úei sale, pentru a scoate din aceast─â situa┼úie un avantaj pentru sine. Filologia clasic─â este vital interesat─â s─â ├«ntre┼úin─â o atmosfer─â tulbure, ┼úesut─â din tot felul de falsific─âri ├«n jurul fenomenului istoric al antichit─â┼úii. (ÔÇ×├Än orice caz antichitatea a fost apreciat─â ├«ntr-Ôüáun mod foarte diferit ┼či dup─â aceasta s-Ôüáa modificat, cu fiecare ocazie, ┼či aprecierea dat─â filologului. Acest ordin ┼či-Ôüáa tras puterea din acele prejudec─â┼úi durabile care au fost create ├«n favoarea antichit─â┼úii. Aceasta este de ar─âtat.) Filologul simte acum c─â dac─â, ├«n sf├ór┼čit, aceste prejudec─â┼úi ar fi ├«n mod fundamental contrazise ┼či antichitatea ar fi reprezentat─â ├«n mod adecvat, atunci, dintr-Ôüáodat─â, ar disp─ârea ┼či aceast─â prejudecat─â favorabil─â lui. Deci, este un interes de ordin a nu ├«ng─âdui s─â ias─â la suprafa┼ú─â ni┼čte opinii mai clare cu privire la antichitate: mai ales acea opinie dup─â care antichitatea ├«n sensul cel mai restr├óns al cuv├óntului te face inactual. ├Än al doilea r├ónd: este interesul ordinului filologilor s─â nu se ajung─â la o idee mai ├«nalt─â privind meseria de profesor dec├ót aceea c─âreia pot ei s─â-Ôüái corespund─âÔÇŁ (fr. 129).

Adev─âratul titlu de glorie al filologiei clasice rezid─â ├«ns─â ├«n asumarea declarat─â deschis a unei misiuni pedagogice de cea mai mare importan┼ú─â: anume de a forma genera┼úiile tinere ├«n numele idealului cultural afirmat de vechea Grecie. ÔÇ×Filologia, cea mai favorizat─â dintre toate ┼čtiin┼úele de p├ón─â acum, promovat─â, cel mai frecvent, timp de secole, la toate ponoarele, paza tineretului mai nobil ┼či, cu aceasta, cel mai frumos prilej s─â se transplanteze ┼či s─â trezeasc─â respect fa┼ú─â de sineÔÇŁ (fr. 125). Filologii clasici ├«n calitatea lor de de┼úin─âtori ai ┼čtiin┼úei sintetice a antichit─â┼úii greco-latine au transformat Europa modern─â ├«ntr-Ôüáun fel de ÔÇ×provincie pedagogic─âÔÇŁ a Greciei antice ├«n inten┼úia de a da aici via┼ú─â idealului ei etern de umanitate superioar─â, armonios alc─âtuit─â spiritual ┼či fizic, st─âp├ón─â pe toate resursele sale interne, ├«mp─âcat─â cu sine ┼či cu lumea.

├Än ce const─â m─âre┼úia ┼či declinul tagmei profesionale a filologilor clasici? Dup─â Nietzsche credem c─â este vorba tocmai de vina de a se fi constituit ├«ntr-Ôüáo ÔÇ×cast─âÔÇŁ sau ├«ntr-Ôüáun ÔÇ×ordinÔÇŁ. Umanismul de tip filologic, ca unul din fenomenele cele mai caracteristice ale Rena┼čterii, evolueaz─â conform logicii sale interne c─âtre o ÔÇ×cast─âÔÇŁ sau un ÔÇ×ordinÔÇŁ ce formeaz─â o elit─â intelectual─â, care se va ├«nchide, ├«n cele din urm─â, ├«n sine, alc─âtuind o m├ón─â de ale┼či, ce ├«┼či extrag puterile lor de via┼ú─â nu din tr─âirea efectiv─â a prezentului dat, ci refugiindu-Ôüáse din fa┼úa acestuia ├«n cunoa┼čterea dezinteresat─â a unui trecut mult ├«ndep─ârtat, care nu mai poate fi re├«nviat cu nici un chip. Filologii clasici ajung s─â tr─âiasc─â ├«ntr-Ôüáun mod parazitar, dintr-Ôüáo cunoa┼čtere ce ├«┼či exploateaz─â p├ón─â la epuizare propriul ei obiect: antichitatea clasic─â. ┼×i c├ónd acest ideal de cultur─â pus ├«n circula┼úie de umanismul filologic ajunge unul restr├óns, care a pierdut orice adeziune mai larg─â ├«n r├óndul maselor populare, el se pr─âbu┼če┼čte f─âr─â sus┼úinere, filonul lui vital istovindu-Ôüáse; cu aceasta el t├ór─â┼čte ├«n pr─âpastia crizei sale nu numai cultura umanist─â filologic─â, ci ┼či tipul uman pe care ea s-Ôüáa sus┼úinut timp de c├óteva secole: filologul clasic. Criza ├«ntregului umanism pare astfel inevitabil─â prin transformarea filologilor ├«ntr-Ôüáo ÔÇ×cast─âÔÇŁ sau un ÔÇ×ordinÔÇŁ. Ultimul val al umanismului clasicist ┼či clasicizant, ce devenise cu trecerea timpului tot mai sub┼úire din cauza idealului de cultur─â aristocratic, elitar, din care se hr─ânea, se str├ónge ├«n sfera unei erudi┼úii seci ┼či sterile, care ├«ntoarce cu totul spatele vie┼úii. Cei care ┼či-Ôüáau f─âcut la ├«nceput un merit din redescoperirea antichit─â┼úii, exalt├óndu-Ôüái virtu┼úile uitate ├«ntre timp, creeaz─â pe baza acestei exalt─âri o antichitate arbitrar confec┼úionat─â, pe care caut─â s─â o substituie realit─â┼úilor vii ale lumii moderne, ├«ncerc├ónd s-Ôüáo impun─â omului ca un mediu artificial, al s─âu, de via┼ú─â spiritual─â. Idealizarea antichit─â┼úii, deasupra c─âreia se a┼čaz─â nimbul unei perfec┼úiuni absolute, nep─âtate de nici o vin─â, ca episod final al mi┼čc─ârii umaniste, se ├«ntemeiaz─â pe o schem─â istoric─â invers─â, r─âsturnat─â, ├«n contradic┼úie cu realitatea, cu care noua con┼čtiin┼ú─â istoric─â proprie lumii moderne va avea de dus o ├«ndelungat─â lupt─â. Abia c├ónd va repune ├«n drepturile sale ideea de progres, istoria va putea consacra superioritatea modernilor ├«n disputa lor cu anticii. Punctul limit─â al acestei cruci de con┼čtiin┼ú─â a umanismului filologic ├«l reprezint─â Montaigne, ce va depl├ónge ravagiile provocate de ├«ngustimea idealului educativ ├«mbr─â┼úi┼čat de umani┼čti: ├«nv─â┼úarea ca un simplu scop ├«n sine a unor limbi moarte ├«n locul cunoa┼čterii realit─â┼úii plin─â de mobilitate a limbii reale, vii, vorbite. Astup├ónd ├«n spatele lor orice izvor de via┼ú─â real─â, prin educa┼úia lor umani┼čtii provoac─â o progresiv─â degenerare a mentalit─â┼úii omului modern menit s─â se scufunde ├«n anacronice pedanterii, ├«ntr-Ôüáo inutil─â ┼či ineficient─â sofisticare a realit─â┼úii vie┼úii, acel pedantisme pe care ├«l vizeaz─â critica lui Montaigne. ÔÇ×├Än timp ce erudi┼úia ia locul culturii, imita┼úia se preschimb─â ├«n repeti┼úie iar studiile apuc─â pe panta pedanteriei, idealul din ┬źhumanitas┬╗ se ├«ndreapt─â spre ┬źdisimularea onest─â┬╗.

Dac─â, dintr-Ôüáun anume punct de vedere, ├«n cruciada pe care a pornit-Ôüáo ├«mpotriva filologiei clasice ┼či a filologilor clasici, victoria i-Ôüáa revenit lui Nietzsche, pe de alt─â parte, trebuie recunoscut c─â adev─ârul nu st─â ├«n ├«ntregime de partea lui: adev─ârul nu se afl─â ├«ntotdeauna de partea ├«nving─âtorilor, de┼či orice victorie constituie ├«n felul ei un adev─âr. Desigur c─â interpret├ónd istoria ├«n sens regresiv, ca o dec─âdere continu─â, pornind de la acel termen ini┼úial perfect care ├«nseamn─â antichitatea, prezentul reprezint─â, ├«ntruc├ót se afl─â de cel─âlalt cap─ât al acestei linii descendente, numai ceva demn de condamnat. Cu aceasta umanismul impune ca singura atitudine a prezentului fa┼ú─â de antichitate o subordonare ce se limiteaz─â la o servil─â imita┼úie a modelelor trecutului. Dar, ├«n r├óndul speciali┼čtilor ├«n Rena┼čtere se poate ├«nt├ólni ┼či o alt─â concep┼úie. ÔÇ×Se dezvolt─â ├«n interiorul ┬źRena┼čterii┬╗, dar intrinsec ei ÔÇô noteaz─â Eugenio Garin ÔÇô lupta ├«mpotriva limitelor ┼či degener─ârilor sale: contra gr─âm─âticului ┼či pendantului, contra studiului gramatical al limbilor moarte considerate jcop ├«n sine, contra bibliotecilor substituite experien┼úeiÔÇŁ. ├Än m├óna multor umani┼čti lucrurile se ├«nt├ómpl─â exact invers: cunoa┼čterea anticilor nu ├«ndeamn─â la supunerea ├«n fa┼úa lor, ci devine prilejul unei confrunt─âri culturale cu ei, ce impune o nou─â formul─â de a concepe istoria, ├«n care accentul cade pe sublinierea progreselor f─âcute de omenire ├«n drumul ei din antichitate p├ón─â ├«n prezent. ├Än acest context, sensul imita┼úiei se va modifica cu totul: ea nu va mai fi un prilej de pierdere a originalit─â┼úii proprii, ci ocazia afirm─ârii sale, un pas ├«nainte, deci, prin care se trece dincolo de antichitate. Cel pu┼úin ├«n acest punct Nietzsche a gre┼čit ├«n procesul ce l-Ôüáa deschis filologiei clasice.

├Än orice caz, geneza lumii moderne nu se datoreaz─â nici teologilor Reformei care ar fi desc─âtu┼čat energiile individului ├«n planul tr─âirii religioase, pronun┼ú├ónd neat├órnarea sa fa┼ú─â de structurile rigide ale Bisericii oficiale, ini┼úiind, astfel, o nou─â form─â a individualismului; aceasta au f─âcut-Ôüáo ┼či umani┼čtii, care prin sincretismul lor religios au creat ni┼čte religii artificiale, ce nu au putut supravie┼úui dat fiind caracterul lor livresc; nici arti┼čtilor Rena┼čterii, care prin cultul frumosului antic au lansat ideea caracterului exemplar al modelului cultural greco-Ôüálatin; aceasta, iar─â┼či, au f─âcut-Ôüáo ┼či umani┼čtii treb─âluind pe marginea textelor clasice; nici breslei cercet─âtorilor acelei naturi care, uitat─â de la sf├ór┼čitul antichit─â┼úii, a devenit ├«n mentalitatea medieval─â un condamnat ÔÇ×regnus diaboliÔÇŁ; ┼či aceasta au f─âcut-Ôüáo ┼či umani┼čtii prosl─âvind natura ┼či, pe urmele celor vechi, proclam├ónd drept principiu metodologic cunoa┼čterea ei obiectiv─â. ├Äntr-Ôüáun fel, umani┼čtii sunt prezen┼úi ├«n toate eforturile din a c─âror ac┼úiune conjugat─â s-Ôüáa ivit lumea modern─â. Am putea chiar spune c─â, de fapt ┼či de drept, lumea modern─â apar┼úine umani┼čtilor de forma┼úie filologic─â care, cu tenacitatea ┼či r─âbdarea ├«ntemeietorilor, ┼či-Ôüáau exersat spiritul lor critic, apleca┼úi peste manuscrisele antichit─â┼úii. A┼ča s-Ôüáa n─âscut lumea modern─â, cum o spune ├«n cel mai admirabil chip Ernst Renan, ├«ntr-Ôüáo profund─â pagin─â de elogiu adus umanismul filologic. ÔÇ×Nu m─â tem c─â exagerez spun├ónd c─â filologia, indisolubil legat─â de atitudinea critic─â, este unul dintre cele mai esen┼úiale elemente ale spiritului modern, c─â, f─âr─â filologie, lumea modern─â nu ar fi ceea ce este, c─â filologia constituie marea diferen┼ú─â ├«ntre evul mediu ┼či timpurile moderne. Dac─â dep─â┼čim evul mediu ├«n claritate, ├«n precizie, ├«n critic─â, apoi o dator─âm exclusiv educa┼úiei filologiceÔÇŽ Spiritul modern, adic─â ra┼úionalismul, critica, liberalismul, a fost ├«ntemeiat ├«n aceea┼či zi cu filologia, ├«ntemeietorii spiritului modern sunt filologii.ÔÇŁ

├Än ├«ncheiere, s─â spunem c─â cele trei lucr─âri publicate ├«n acest volum ÔÇô Homer ┼či filologia clasic─â (1869); Concuren┼úa homeric─â (1872); Noi, filologii (1874/75) apar┼úin tinere┼úii creatoare a lui Nietzsche. ├Än cercetarea istorico-Ôüáfilosofic─â, crea┼úia de tinere┼úe a lui Nietzsche a cunoscut aceea┼či soart─â de care a avut parte ┼či opera de tinere┼úe a altor mari filosofi: ea a fost fie ignorat─â, fie p─âgubitor apreciat─â, mai exact spus, depreciat─â, din perspectiva umbrei inevitabile pe care o arunc─â asupra sa incontestabila valoare a operei de maturitate. Prima etap─â a g├óndirii lui Nietzsche a fost caracterizat─â de comentatorii ei, ├«n general, ca o ÔÇ×filosofare istoric─âÔÇŁ. Dar, cu excep┼úia lui Charles Andler, a c─ârui mare monografie urm─ârind evolu┼úia filosofic─â a lui Nietzsche ├«n succesiunea tuturor momentelor sale semnificative face ┼či un inventar al perioadei de tinere┼úe, majoritatea celorlal┼úi interpre┼úi nu prea se arat─â ├«nclina┼úi s─â acorde acestei perioade vreo considera┼úie deosebit─â. Situa┼úia aceasta a deprecierii operelor de tinere┼úe se poate motiva, de obicei, ┼či printr-Ôüáo alt─â ├«mprejurarare: tinere┼úea constituie v├órsta obligatorie pe care o traverseaz─â orice g├ónditor, altfel zis, to┼úi g├ónditorii au o tinere┼úe creatoare, faptul c─â unul sau altul dintre ei ┼či-Ôüáa cheltuit ├«n tinere┼úe ├«ntreaga sa substan┼ú─â creatoare ├«nseamn─â c─â tinere┼úea a resorbit ├«n sine at├ót maturitatea, c├ót ┼či b─âtr├óne┼úea sa, iar el a p─â┼čit pragul istoriei filosofiei, l─âs├ónd ├«n urma sa o unic─â ima┬şgine, aceea de tinere┼úe. Dar asemenea cazuri constituie o raritate ├«n istoria filosofiei ┼či ele se datoreaz─â, de cele mai multe ori, unui accident exterior, care ├«ntrerupe o carier─â creatoare ├«n etapa sa de tinere┼úe. ├Än general ├«ns─â, un filosof are o singur─â v├órst─â, aceea a maturit─â┼úii sale de g├óndire, ├«mprejurarea c─â unii filosofi, mai gr─âbi┼úi, ├«┼či ├«mping maturitatea de g├óndire mai c─âtre tinere┼úea biologic─â, precum un Schelling, sau mai c─âtre b─âtr├óne┼úea biologic─â, precum un Kant, nu este de natur─â s─â schimbe esen┼úial datele problemei, ├«n linii mari, nu acesta este cazul lui Nietzsche, la care cele dou─â v├órste, cea filosofic─â ┼či cea biologic─â, se suprapun pentru a coincide ├«ntr-Ôüáo maturitate unic─â, care este a omului ┼či a g├ónditorului A┼ča se face c─â explozia creatoare din tinere┼úe va fi neglijat─â ├«n favoarea operelor maturit─â┼úii; se mai adaug─â, apoi, ┼či faptul c─â ├«n ciuda diferen┼úelor ce se pot semnala la nivelul solu┼úiilor exist─â o continuitate destul de riguroas─â a problemelor care face ca tinere┼úea filosofic─â a lui Nietzsche s─â se prelungeasc─â ├«n maturitatea operei sale ├«ntr-Ôüáun mod ce este tot at├ót de natural, ca ┼či asimilarea una de c─âtre alta a v├órstelor biologice ale omului. Lucr─ârile publicate ├«n acest volum sper─âm s─â dovedeasc─â aceasta cu prisosin┼ú─â.

Vasile Musc─â
Ôľá Fragment din prefa┼úa la
vol. Friedrich Nietzsche, Noi, filologii,
Editura Ideea European─â, 2017

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here